ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurați, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.

ÎNGÎNDURÁ, îngîndurez, vb. I. Tranz. A deștepta cuiva gînduri neliniștitoare, a pune pe gînduri, a îngrijora. Mai mult îl îngîndura faptul în sine. REBREANU, R. I 85. Îl sfătuise, cu o insistență ce o îngîndurase pe Fana, s-o ducă pe bolnavă undeva, la țară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 37.

ÎNGÎNDURÁT, -Ă, îngîndurați, -te, adj. Dus pe gînduri, preocupat. Moș Gheorghe tăcea, privind îngîndurat în căruța goală. DUMITRIU, N. 224. Dunărea bătrînă curge tulburată, Frumoasa Irină stă îngîndurată. IOSIF, V. 78. Îngîndurată Se plimbă visătoarea Fatma. COȘBUC, P. I 52.

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

îngândurá vb., ind. prez. 1 sg. îngânduréz, 3 sg. și pl. îngândureáză

ÎNGÂNDURÁT adj. gânditor, preocupat. (O figură ~.)

A ÎNGÂNDURÁ ~éz tranz. A face să se îngândureze; a pune pe gânduri. /în + gânduri

A SE ÎNGÂNDURÁ mă ~éz intranz. 1) A cădea pe gânduri; a începe să se gândească. 2) A fi cuprins de gânduri; a sta pe gânduri. /în + gânduri

îngândurat a. pe gânduri, distrat.

îngîndurát, -ă adj. (d. gîndurĭ). Plin de gîndurĭ, căzut pe gîndurĭ.

îngînduréz (mă) v. refl. (d. gîndurĭ). Mă umplu de gîndurĭ, cad pe gîndurĭ.

ÎNGÎNDURAT adj. gînditor, preocupat. (O figură ~.)