ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. și tranz. A cădea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).

ÎNGÂNDURÁRE, îngândurări, s. f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.

ÎNGÎNDURÁ, îngîndurez, vb. I. Tranz. A deștepta cuiva gînduri neliniștitoare, a pune pe gînduri, a îngrijora. Mai mult îl îngîndura faptul în sine. REBREANU, R. I 85. Îl sfătuise, cu o insistență ce o îngîndurase pe Fana, s-o ducă pe bolnavă undeva, la țară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 37.

ÎNGÎNDURÁRE s. f. Faptul de a fi îngîndurat; cufundare în gînduri, îngrijorare. Caii, folosindu-se de îngîndurarea lui moș Gavril, mergeau încet, la pas. MIRONESCU, S. A. 135.

îngândurá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngândureáză

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurắrii; pl. îngândurắri

îngândurá vb., ind. prez. 1 sg. îngânduréz, 3 sg. și pl. îngândureáză

îngânduráre s. f., g.-d. art. îngândurării; pl. îngândurări

A ÎNGÂNDURÁ ~éz tranz. A face să se îngândureze; a pune pe gânduri. /în + gânduri

A SE ÎNGÂNDURÁ mă ~éz intranz. 1) A cădea pe gânduri; a începe să se gândească. 2) A fi cuprins de gânduri; a sta pe gânduri. /în + gânduri

îngînduréz (mă) v. refl. (d. gîndurĭ). Mă umplu de gîndurĭ, cad pe gîndurĭ.