Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru ├«nfurcitur─â

ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.
├ÄNFURCIT├ÜR─é, ├«nfurcituri, s. f. (├Änv.) Bifurcare de drumuri; r─âsp├óntie. [Var.: ├«nfurc─ât├║r─â s. f.] ÔÇô ├Änfurci + suf. -tur─â.
ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.
├ÄNFURCIT├ÜR─é, ├«nfurcituri, s. f. (Rar) Bifurcare de drumuri; r─âsp├óntie. [Var.: ├«nfurc─ât├║r─â s. f.] ÔÇô ├Änfurci + suf. -tur─â.
ÎNFURCĂTÚRĂ s. f. v. înfurcitură.
├ÄNFURCIT├ÜR─é, ├«nfurcituri, s. f. (Rar) Locul unde se desparte ├«n dou─â un drum, o ╚Öosea, o ap─â etc.; bifurca╚Ťie. Sosir─â la ├«nfurcitura B├«scei, acolo unde se a╚Öterne o poieni╚Ť─â verde umbrit─â de plopi. ODOBESCU, S. A. 430. [S─â ne ducem] prin ├«nfurciturile ╚Öi prin col╚Ťanii unde se ive╚Öte sfie╚Ť sau ├«ngrozitor v├«natul de la munte. id. S. III 90. ÔÇô Variant─â: ├«nfurc─ât├║r─â (CARAGIALE, O. III 98) s. f.
înfurcitúră (înv.) s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
înfurcitúră s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
├ÄNFURCIT├ÜR─é s. v. bifurcare, bifurca╚Ťie.
înfurcitură f. răscruce, respântie.
├«nfurcit├║r─â f., pl. ─ş. Locu unde ramurile sa┼ş drumu se ├«nfurce╚Öte.
înfurcitură s. v. BIFURCARE. BIFURCAȚIE.

înfurcitură dex online | sinonim

înfurcitură definitie

Intrare: înfurcitură
înfurcătură
înfurcitură substantiv feminin