Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru ├«nfurci

ÎNFURCÁ2 vb. I v. înfurci.
├ÄNFURC├ü1, ├«nfurcesc, vb. I. Tranz. (├Änv. ╚Öi pop.) A lua f├ón ├«n furc─â. [Prez. ind. ╚Öi: ├«nf├║rc] ÔÇô ├Än + furc─â.
├ÄNFURC├Ź, ├«nfurc, vb. IV. (├Änv. ╚Öi pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se ├«nc─âiera. [Var.: ├«nfurc├í vb. I] ÔÇô ├Än + furc─â.
ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.
├ÄNFURC├Ź, ├«nf├║rc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se ├«nc─âiera. [Var.: ├«nfurc├í vb. I] ÔÇô ├Än + furc─â.
ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.
├ÄNFURC├Ź, (2) ├«nf├║rc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface ├«n dou─â. Merse, merse p├«n─â ce i se ├«nfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furc─â (cu cineva), a se certa, a se ├«nc─âiera. Fii mai l─âs─âtor ╚Öi nu te ├«nfurci cu oamenii, c─â-i ╚Ötii c├«t s├«nt de o╚Ť─âr├«╚Ťi acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei s─ârea, Pu╚Öca de ╚Ťav─â lua, Cu feciorii s─â-nfurcea. P─éSCULESCU, L. P. 249. ÔÇô Variant─â: ├«nfurc├í vb. I.
*înfurcá (a ~) (a lua cu furca) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 înfúrcă; imperf. 3 sg. înfurcá; conj. prez. 3 să înfúrce
!├«nfurc├ş (a se ~) (a se bifurca) (├«nv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se ├«nfurc├ę╚Öte; imperf. 3 sg. se ├«nfurce├í; conj. prez. 3 s─â se ├«nfurce├ísc─â
├«nfurc├ş vb., ind. prez. (a avea de furc─â, a se certa) 1 sg. ├«nf├║rc; (a se bifurca) 3 sg. ├«nfurc├ę╚Öte
├ÄNFURC├Ź vb. v. bifurca.
A SE ├ÄNFURC├Ź pers. 3 se ~├ę╚Öte intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curg─âtoare) A se desp─âr╚Ťi ├«n dou─â (ca o furc─â); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceart─â sau la b─âtaie; a se ├«nc─âiera. /├«n + furca
├«nfurc├í, ├«nfurch├ęz, vb. I (reg.) 1. a lua f├ón ├«n furc─â. 2. a (se) desface (ceva) ├«n dou─â p─âr╚Ťi, ├«n doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se ├«ncr─âci. 3. (fig.) a avea de furc─â cu cineva, a se ├«nc─âiera.
├«nfurc├Č v. a se bifurca: li se ├«nfurci calea.
├«nfurc├ęsc (m─â) v. refl. (d. furc─â). M─â despart, m─â divid, vorbind de ramur─ş sa┼ş de drumur─ş: drumu se ├«nfurce╚Öte. V. bifurc.
înfurci vb. v. BIFURCA.
├«nfurc├ş, vb. refl. ÔÇô (reg.) A se bifurca. ÔÇô Din ├«n- + furc─â (< lat. furca) (DEX, MDA).
├«nfurc├ş, vb. refl. ÔÇô A se bifurca. ÔÇô ├Än- + furc─â (< lat. furca).

înfurci dex online | sinonim

înfurci definitie

Intrare: înfurci
înfurci 1 1 -c conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
înfurci 2 1 -cesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
înfurca conjugarea I grupa I verb
Intrare: înfurca
înfurca conjugarea I grupa I verb