ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî. 2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A sfida (o primejdie), a ține piept (unei forțe copleșitoare), a (se) lupta cu... În ochii copilandrilor, tînjind de doruri, pîlpîie o lumină: simpatia pentru oameni în stare să înfrunte urgia fără a se încovoia. CĂLUGĂRU, O. P. 415. Te-oi vedea... și pe dumneata, cînd o fi să înfruntăm glonțul. CAMILAR, N. I 38. Ah! aste mari cuvinte în veci nu le-oi uita. Cu ele soarta-mi aspră de-acum voi înfrunta. ALECSANDRI, T. II 206. ◊ Fig. De data aceasta era dealul care înfrunta valea și apele. GALACTION, O. I 38. ◊ Expr. A înfrunta privirea (sau privirile, rar căutătura cuiva) = a se uita drept, fără sfială în ochii cuiva; a se arăta dîrz, a nu se lăsa intimidat de cineva. Petre îi înfruntă privirea simplu, ca și cînd ar fi zis că el nu se sperie de o muiere. REBREANU, R. I 268. N-ar fi putut înfrunta privirile camarazilor. BART, E. 214. El se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura. CARAGIALE, O. I 271. ♦ Refl. reciproc. A se lupta, a se bate, a se încăiera. Sîntem noi în stare a ne înfrunta cu oștirile străine, noi care sîntem armați cu ciomege? BOLINTINEANU, O. 441. 2. A mustra, a ocărî, a certa, a manifesta o dezaprobare, un reproș. A chemat la sine pe slujnică și a înfruntat-o. SADOVEANU, D. P. 41. Te-ai îmbătat, ticălosule! îl înfruntă ea cu asprime. SLAVICI, O. I 372. Îl înfruntă pentru fapta cea mișelească ce era să săvîrșească. ISPIRESCU, L. 77.

înfruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrúntă

înfruntá vb., ind. prez. 1 sg. înfrúnt, 3 sg. și pl. înfrúntă

ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. încăiera. 6. v. opune.

ÎNFRUNTÁ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra.

A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotărâre și curaj, opunând rezistență. ◊ ~ privirea cuiva a) a se uita drept și fără sfială în ochii cuiva; b) a nu se lăsa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocări și reproșuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare

A SE ÎNFRUNTÁ mă înfrúnt intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe sau acțiuni ostile (unul cu altul). /<lat. infrontare

înfrúnt, înfrúnturi, s.n. (înv.) afront.

înfruntà v. 1. a mustra cu asprime; 2. fig. a da piept cu: a înfrunta moartea. [Lit. a da peste frunte (cf. a da peste nas), fruntea și nasul sunt considerate ca sediul semeției, mândriei, batjocurei și a mâniei].

înfrúnt și -éz, a -á v. tr. (d. frunte. V. afront, confrunt). 1. Mustru (adică „îĭ arăt greșeala în frunte, în față”). 2. (după fr. affronter). Daŭ pept, ĭes la luptă, sfidez: a înfrunta moartea.

înfrunta vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. MORALIZA. MUSTRA.

ÎNFRUNTA vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a susține. (Îi ~ privirea.) 3. a se încerca, a se întrece, a se măsura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 4. a se confrunta, a se întîlni, a se întrece. (Echipele de fotbal se ~ mîine.) 5. a se încaiera, (fig.) a se ciocni. (Două armate care se ~.) 6. a se opune, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.)