ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.

ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de frică; a se speria. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt! CREANGĂ, P. 79. ♦ Tranz. A înspăimînta, a îngrozi, a intimida. Romanii vor întreprinde expediții cu scopul de-a captura pradă și sclavi și de a înfricoșa pe daci. IST. R.P.R. 36. ◊ Absol. Uși de bronz întredeschise pe-adîncimi ce-nfricoșează. MACEDONSKI, O. I 103.

ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică, speriat, înspăimîntat, îngrozit. Se uită înfricoșată pe sub coviltirul trăsurii. DUMITRIU, N. 81. Tata m-a trimis să ți le aduc, am șoptit înfricoșat. VORNIC, P. 18. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome. REBREANU, P. S. 86. ◊ Fig. Toamna de pe malul mării cu priviri înfricoșate Urmărește-n larg fantome de corăbii înecate. D. BOTEZ, P. O. 49. ♦ Care inspiră frică, înfiorător, înspăimîntător. Cel mai înfricoșat la înfățișare, din pricina bărbii și comanacului, era cuviosul Nicadim. SADOVEANU, F. J. 232. Ci-n pacea obidirii voastre, Ca-ntr-un întins adînc de mare, Trăiește-nfricoșatul vifor Al vremilor răzbunătoare. GOGA, P. 11. Venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus. CREANGĂ, P. 89. Fața lui era înfricoșată, privirea cruntă. EMINESCU, N. 15. ◊ (Adverbial) Îi iesă și lui ursul înainte, mornăind înfricoșat. CREANGĂ, P. 198. Vîntul... Suflă trist, înfricoșat. ALECSANDRI, P. I 48. ♦ Foarte bun, foarte frumos. Se apucă și ea de găti niște bucate înfricoșate. ISPIRESCU, L. 23. Apoi, făcu o nuntă d-alea înfricoșatele. id. ib. 344.

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

înfricoșá vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșéz, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfricoșéze; ger. înfricoșând

ÎNFRICOȘÁ vb. v. îngrozi.

ÎNFRICOȘÁT adj. v. îngrozit.

A ÎNFRICOȘÁ ~éz tranz. A face să se înfricoșeze. [Sil. în-fri-] /în + fricos

A SE ÎNFRICOȘÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de frică. /în + fricos

înfricoșà v. 1. a băga frică mare; 2. a intimida; 3. a se speria foarte.

înfricoșat a. 1. care insuflă frică, spăimântător: oaste înfricoșată; 2. pop. grozav, strașnic (în sens bun): ea găti niște bucate înfricoșate ISP. făcură o nuntă înfricoșată ISP. [V. fricos].

înfricoșát, -ă adj. Umplut de frică: mutră înfricoșată. Înfricoșător, formidabil: o artilerie înfricoșată. Foarte bun, turbat: niște bucate înfricoșate. Foarte strălucit: o nuntă înfricoșată. Adv. Formidabil: tunurile bubuĭaŭ înfricoșat.

înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.

ÎNFRICOȘA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., in Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNFRICOȘAT adj. cutremurat, încrîncenat, înfiorat, îngrozit, înspăimîntat, zguduit, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ la vederea...)