ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de frică; a (se) înspăimânta; a (se) îngrozi, a se înfrica. – În + fricos.

ÎNFRICOȘÁ, înfricoșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de frică; a se speria. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt! CREANGĂ, P. 79. ♦ Tranz. A înspăimînta, a îngrozi, a intimida. Romanii vor întreprinde expediții cu scopul de-a captura pradă și sclavi și de a înfricoșa pe daci. IST. R.P.R. 36. ◊ Absol. Uși de bronz întredeschise pe-adîncimi ce-nfricoșează. MACEDONSKI, O. I 103.

înfricoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșeáză, 1 pl. înfricoșắm; conj. prez. 3 să înfricoșéze; ger. înfricoșấnd

înfricoșá vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșéz, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfricoșéze; ger. înfricoșând

ÎNFRICOȘÁ vb. v. îngrozi.

A ÎNFRICOȘÁ ~éz tranz. A face să se înfricoșeze. [Sil. în-fri-] /în + fricos

A SE ÎNFRICOȘÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de frică. /în + fricos

înfricoșà v. 1. a băga frică mare; 2. a intimida; 3. a se speria foarte.

înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.

ÎNFRICOȘA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., in Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)