ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. și tranz. A (se) lega printr-o dragoste frățească, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la lăstari, a fi în faza de înfrățire (2). – În + frate.

ÎNFRĂȚÍ, înfrățesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se uni printr-o dragoste frățească, a se împrieteni ca frații, a se întovărăși frățește. Cîteva sute de muncitori și muncitoare forfotesc, se amestecă cu motoarele, cu roțile uriașe înfrățindu-se. SAHIA, N. 29. Să ne-nfrățim, noroade! La ce al urii vierme în suflet ne-ar mai roade? Să ne-nfrățim! NECULUȚĂ, Ț. D. 55. ◊ Tranz. Un cuget, o gîndire Pe toți să ne-nfrățească. ALEXANDRESCU, M. 204. (Fig.) Voi, toate tovarășele, Toți tovarășii mei, Acum, La răscruce de drum, La râspîntii de cale, Să ne-nfrățim voinicește puterile. DEȘLIU, G. 34. 2. Intranz. (Despre plante) A da naștere la tulpini secundare, a-și ramifica tulpina. Grîul înfrățise nalt d-o șchioapă. DELAVRANCEA, V. V. 175. Grîul semănat rar înfrățește. I. IONESCU, P. 538.

înfrățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 să înfrățeáscă

înfrățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrățésc, imperf. 3 sg. înfrățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înfrățeáscă

ÎNFRĂȚÍ vb. 1. v. fraterniza. 2. (BOT.) (reg.) a pui. (Plante care ~.)

A ÎNFRĂȚÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înfrățească. 2. intranz. (despre plante) A-și ramifica tulpina. /în + frate

A SE ÎNFRĂȚÍ mă ~ésc intranz. A intra în relații frățești (unul cu altul); a deveni ca frați; a fraterniza. /în + frate

înfrățì v. a (se) lega ca frați.

înfrățésc v. tr. (d. frate). Împrietenesc mult, unesc ca cum ar fi frațĭ: creștinizmu înfrățește popoarele.

ÎNFRĂȚI vb. 1. a fraterniza. (Ostași care s-au ~.) 2. (BOT.) (reg.) a pui. (Plante care ~.)