Dicționare ale limbii române

2 intrări

23 definiții pentru înfrânt

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.
ÎNFRẤNT, -Ă, înfrânți, -te, adj. Învins, biruit, bătut (în luptă). – V. înfrânge.
ÎNFRÎ́NGE, înfrî́ng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..
ÎNFRÎ́NT, -Ă, înfrinți, -te, adj. Biruit, învins. Cîți reprezentanți geniali ai artei n-au stat la marginea societății înfrinți și umiliți! SADOVEANU, E. 197. Își văzu oastea înfrîntă. ISPIRESCU, M. V. 42.
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt
înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt
ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.
ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.
ÎNFRÂNT adj. bătut, biruit, învins, (înv.) spart. (O armată ~.)
ÎNFRÂNT adj., s. v. luetic, sifilitic.
Înfrânt ≠ biruitor
ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)
A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere
înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].
înfrânt a. 1. învins cu desăvârșire: oștire înfrântă; 2. călcat în picioare, violat: legi înfrânte; 3. fig. sfărâmat: cu inima înfrântă.
înfrî́ng, -î́nt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.
înfrî́nt, -ă adj. Învins de tot. Călcat, violat: lege înfrîntă. – Și înfrîns (est).
ÎNFRÎNGE vb. 1. a bate, a birui, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a birui, a depăși, a învinge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 3. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 4. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) învinge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala.)
înfrînge vb. v. CĂI. FRÎNGE. POCĂI. REGRETA. RUPE.
ÎNFRÎNT adj. bătut, biruit, învins, (înv.) spart. (O armată ~.)
înfrînt adj., s. v. LUETIC. SIFILITIC.

înfrânt dex online | sinonim

înfrânt definitie

Intrare: înfrânge
înfrânge verb grupa a III-a conjugarea a XI-a
Intrare: înfrânt
înfrânt adjectiv