Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru înfrânare

ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.
ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.
ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.
ÎNFRÎNÁ, înfrînez și înfrî́n, vb. I. 1. Tranz. A pune frîu unui animal de ham. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Și plîngînd înfrînă calul. Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mîndra coamă Și plîngind îi pune șaua. EMINESCU, O. I 66. ♦ A îmblînzi, a domestici. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrînate, de demult ar fi sfîșiet pe om. CREANGĂ, P. 209. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a face inofensiv, a potoli. V. frîna. Se lăsă pe speteaza scaunului și începu să rîdă, stăpînindu-se cît putea. Îi făcea rău rîsul, îi făcea rău și sila de-a și-l înfrîna, și-i curgeau lacrimi pe obraji. DUMITRIU, N. 85. Oamenii... își înfrînară resimțimintele. ODOBESCU, S. III 468. Orișicît vei înfrîna pe un domn, anevoie va fi a-l face pe el și pe oameni a uita vechiul obicei, a-l opri d-a se crede, măcar uneori, stăpîn al țării. BĂLCESCU, O. I 351. 2. Refl. A se abține de la ceva, a se reține de la o faptă, de la exprimarea unei păreri, a se stăpîni. Se îndîrjea, Dar tot el se înfrîna. TEODORESCU, P. P. 546.
ÎNFRÎNÁRE, înfrînări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrîna; potrivirea frîului la un animal de ham; fig. reținere, abținere, cumpătare. Cu înfrînare... își stăpînea pofta. PANN, P. V. I 130.
înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri
înfrâná vb., ind. prez. 1 sg. înfrânéz, 3 sg. și pl. înfrâneáză
înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânării; pl. înfrânări
ÎNFRÂNÁ vb. 1. v. împiedica. 2. v. struni. 3. a reține, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!) 4. v. stăpâni. 5. v. învinge. 6. v. abține. 7. a împiedica, a opri, a stăvili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revoluționar.) 8. v. tempera.
ÎNFRÂNÁ vb. v. domoli, potoli, stăpâni, stăvili, tempera.
ÎNFRÂNÁRE s. 1. v. împiedicare. 2. v. strunire. 3. v. reținere. 4. v. abținere. 5. împiedicare, oprire, stăvilire. (~ avântului tineresc.)
ÎNFRÂNÁ vb. I. tr. 1. a pune frână (unui cal). 2. (fiz.) a stăvila; a domoli. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpân. (< lat. infrenare)
A ÎNFRÂNÁ ~éz tranz. 1) (cai) A stăpâni cu ajutorul frâului; a domoli; a struni. 2) pop. (animale sălbatice) A face să se deprindă cu omul; a domestici. 3) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înăbuși; a controla; a domina. A-și ~ dorințele. [Sil. în-frâ-] /<lat. infremere
înfrânà v. 1. a pune frâul la cai sau la altceva: 2. fig. a stăpâni, a domina: a-și înfrâna poftele, gura; 3. a se abține. [Lat. INFRENARE].
înfrânare f. acțiunea de a (se) înfrâna: abstinență.
înfrînáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înfrîna. Represiune. Abstinență.
înfrînéz v. tr. (lat. infréno, -áre, it. infrenare, pv. cat. sp. enfrenar). Pun frîu. Fig. Stăpînesc, dominez, reprim (poftele, vorbele). V. refl. Mă abțin. – Și înfîrnez (ca desfîrnez): de spun o vorbă, te și înfîrnezĭ. (Șez. 33, 23), te opuĭ, îțĭ sare țandura.
ÎNFRÂNARE s. 1. împiedicare. (~ unei căruțe, la vale.) 2. domolire, liniștire, strunire. (~ calului.) 3. reținere, (livr.) continență. (~ a sentimentelor.) 4. abținere, reținere, stăpînire. (~ de la ceva.) 5. împiedicare, oprire, stăvilire. (~ avîntului tineresc.)
înfrîna vb. v. DOMOLI. POTOLI. STĂPÎNI. STĂVILI. TEMPERA.
ÎNFRÎNA vb. 1. a împiedica. (A ~ o căruță, la vale.) 2. a domoli, a liniști, a struni. (A ~ un cal.) 3. a reține, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici!) 4. a domina, a învinge, a stăpîni. (Și-a ~ durerea.) 5. a(-și) birui, a(-și) înfrînge, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 6. a se abține, a se domina, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 7. a împiedica, a opri, a stăvili, (fig.) a frîna. (Nu puteau ~ avîntul revoluționar.)

înfrânare dex online | sinonim

înfrânare definitie

Intrare: înfrâna
înfrâna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: înfrânare
înfrânare substantiv feminin