ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face să flămânzească; a constrânge prin foame. – În + foamete.

ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. – V. înfometa.

ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să sufere de foame, a lipsi pe cineva de hrană, a constrînge prin foamete.

ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. Jaful sistematic practicat de imperialiști în țările coloniale duce la înfometarea populației băștinașe. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 86.

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

înfometá vb., ind. prez. 1 sg. înfometéz, 3 sg. și pl. înfometeáză

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometării

ÎNFOMETÁ vb. v. flămânzi.

ÎNFOMETÁRE s. v. flămânzire.

A ÎNFOMETÁ ~éz tranz. A face să îndure foame; a ține nehrănit; a flămânzi. /în + foamete

înfometá v. a constrânge prin foame, prin foamete.

înfometéz v. tr. (d. foamete). Umplu de foame, fac să sufere de foamete: a înfometa poporu pin legĭ proaste. – La Delv. înfomat, flămînd.

ÎNFOMETA vb. a flămînzi. (A ~ pe cineva.)

ÎNFOMETARE s. flămînzire. (~ unei populații africane.)