ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. (Rar) Cusut sau brodat cu fir. – V. înfira.

ÎNFIRÁ, înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. Fata înfira altița cămășii. 2. A depăna fire toarse. (Absol.) Fata tort răschiră... Și-nfirînd oftează. COȘBUC, P. II 143.

ÎNFIRÁT, -Ă, înfirați, -te, adj. Cusut sau brodat cu fir. Cînd pe sub altița cămeșii înfirată Zărește la lumină doi crini ieșiți în undă... el cade pe gînduri cîte-un an! ALECSANDRI, P. III 286. Niște coame castanii undoioase se răsfirară peste umerii și pieptarul lui înfirat. NEGRUZZI, S. I 21.

înfirá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 înfíră

înfirá vb., ind. prez. 1 sg. înfír, 3 sg. și pl. înfíră

ÎNFIRÁ vb. v. înșira, înșirui.

A ÎNFIRÁ înfír tranz. 1) rar (băsmăli, cămăși, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfășura pe un mosor sau a face ghem; a depăna. /în + fir

înfirá, înfiréz, vb. I (reg., înv.) 1. a pune în fir mărgelele; a înșira. 2. a coase cu fir, a broda cu fir. 3. a băga ața în ac.

înfirà v. 1. a pune în fir: a înfira mărgele; 2. a coase cu fir: sub altița cămăsei înfirate AL.

înfír și -éz, a -á v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).

înfira vb. v. ÎNȘIRA. ÎNȘIRUI.