ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. 2. (Fam.) Îndrăzneț, cutezător; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.

ÎNFÍPT, -Ă, înfipți, -te, adj. 1. Nemișcat, neclintit, țeapăn. Turcii stau înfipți pe scaune mestecînd liniștiți. BART, S. M. 27. 2. (Familiar) Îndrăzneț, cutezător, hotărît. Din rîndurile lucrătorilor ieși unul înfipt. PAS, Z. IV 152. Din cănițele de alamă se linciureau două slujnicuțe înfipte, alintîndu-se dezmierdat. C. PETRESCU, A. R. 8. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. Copilul s-a dus înfipt la jucării.

ÎNFÍPT adj. v. îndrăzneț.

ÎNFÍPT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNFIGE. 2) fam. Care nu se dă bătut; bățos. 3) depr. Care este stăpânit de mândrie și impertinență. /v. a înfige

înfiptá vb. I (reg., înv.) a înfige.

înfipt a. 1. împlântat; 2. țeapăn, drept în sus; 3. fig. afectat: femeie înfiptă.

înfíg, -ípt, a -e v. tr. (lat. figo și infigo, -fígere, a înfige; it. [in]figgere și [in]figere. V. fiulă, fix, afișez). Fac să intre ceva ascuțit în ceva: a înfige cuțitu în pîne, lancea în pămînt. Fixez (Rar). V. refl. Intru fixîndu-mă: alicele s’aŭ înfipt în lemn. Mă bag, pătrund, caut să fiŭ și eŭ undeva: acest om se înfige la toate banchetele. – În est a înfinge, part. tot înfipt, ĭar pin nord și înfins. – Vechĭ și înfise îld. înfipse.

înfípt, -ă adj. (d. înfig). Fig. Țeapăn și gata de ceartă: o țopîrlancă înfiptă.

înfipt adj. v. ÎNDRĂZNEȚ.

înfipt, -ă, înfipți, -te s. m., s. f., adj. v. înfigăreț