ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopție. [Pr.: -fi-e-] – V. înfia.

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (un copil), a lua de suflet. Era înfiată de el. CAMIL PETRESCU, O. II 158. Îmi propun să iau cu mine în Europa... pe arabul acest mic. – Vrei poate să-l înfiezi? ALECSANDRI, O. P. 349. – Pronunțat: -fi-a.

ÎNFIÉRE, înfieri, s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei; adoptare, adopțiune. – Pronunțat: -fi-e-.

înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)

înfiére (-fi-e-) s. f., g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

înfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 1 sg. înfiéz, 3 sg. și pl. înfiáză, 1 pl. înfiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. înfiéze; ger. înfiínd (sil. -fi-ind)

înfiére s. f. (sil. -fi-e-), g.-d. art. înfiérii; pl. înfiéri

ÎNFIÁ vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)

ÎNFIÉRE s. (JUR.) adoptare, adopție. (~ unui copil.)

A ÎNFIÁ ~éz tranz. (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a adopta. [Sil. -fi-a] /în + fiu

înfià v. a lua drept fiu, a adopta de fiu.

înfiére f. Acțiunea de a înfia, adopțiune.

înfiéz v. tr. (d. fiŭ). Adopt ca fiŭ, ĭaŭ de suflet.

ÎNFIA vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)[1]

ÎNFIERE s. (JUR.) adoptare, adopție. (~ unui copil.)

înfiére, înfieri s. f. Acțiunea de a înfia și rezultatul ei. ♦ (Sens biblic) Unul dintre efectele botezului, care, după ce ne-a curățit de păcat, ne-a sfințit, ne-a acordat harul mântuitor și am devenit fii și moștenitori ai lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. – Din înfia.

înfia, înfiez v. t. a aresta.