ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta.

ÎNFIERBÂNTÁ, înfierbấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face fierbinte. ♦ Fig. A (se) aprinde de mânie. ♦ Refl. Fig. A se antrena într-o acțiune; a se înflăcăra. ♦ Tranz. Fig. A insufla avânt, pasiune. – În + fierbinte.

ÎNFIERBÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbânta; înfierbântat1. – V. înfierbânta.

ÎNFIERBÎNTÁ, înfierbî́nt, vb. I. Tranz. 1. A face să devină fierbinte (expunînd acțiunii focului). Înfierbînt apă. ▭ După aceea au înfierbîntat un cuptori de fier. SBIERA, P. 33. Infierbîntînd o sulă în foc. ȘEZ. V 131. ◊ Fig. Vinul de Catrania înfierbîntase atmosfera camerei obscure. BART, E. 195. ◊ Refl. Numai pînă se înfierbîntă scoate fum soba. STANCU, D. 310. (Refl. pas.) Gura unui cuptioraș... în care negreșit se înfierbîntau uneltele schingiuirilor. NEGRUZZI, S. I 311. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A irita, a agita, a aprinde. Nevoile mai sucesc mintea multora și-i înfierbîntă cînd nici cu gîndul n-ai gîndi. REBREANU, R. II 97. ◊ Refl. Capetele începuseră a se înfierbînta, vinul își făcea lucrarea. NEGRUZZI, S. I 151. 3. A insufla avînt, a da îndemn la lucru; a ațîța, a îmboldi. Calul își înfierbînta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rîndunel zbura. ALECSANDRI, P. P. 176. ♦ Refl. (Despre persoane) A se antrena la o acțiune săvîrșind-o cu multă însuflețire; a se aprinde, a se anima. S-a înfierbîntat la joc.

ÎNFIERBÎNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfierbînta.

înfierbântá (a ~) (-fier-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierbấnt, 2 sg. înfierbấnți, 3 înfierbấntă; conj. prez. 3 să înfierbấnte

înfierbântáre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierbântắrii

înfierbântá vb. (sil. -fier-), ind. prez. 1 sg. înfierbânt, 2 sg. înfierbânți, 3 sg. și pl. înfierbântă; conj. prez. 3 sg. și pl. înfierbânte

înfierbântáre s. f. (sil. -fier-), g.-d. art. înfierbântării

ÎNFIERBÂNTÁ vb. 1. (rar) a (se) înfoca. (A ~ plita de la sobă.) 2. v. încinge. 3. a încinge, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 4. v. coace. 5. a dogori, a încinge, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pământul.)

ÎNFIERBÂNTÁ vb. v. antrena.

ÎNFIERBÂNTÁRE s. v. încingere.

A (se) înfierbânta ≠ a (se) răcori, a se răci

A înfierbânta ≠ a răci

A ÎNFIERBÂNTÁ înfierbânt tranz. A face să se înfierbânte. /în + fierbinte

A SE ÎNFIERBÂNTÁ mă înfierbânt intranz. 1) A căpăta o temperatură (mai) mare; a deveni fierbinte. Plita s-a ~t. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfoca; a se întărâta. ~ la joc. /în + fierbinte

înfierbântà v. 1. a face fierbinte, a încălzi tare; 2. fig. a se mânia foarte.

înfĭerbî́nt, V. înferbînt.

înfierbînta vb. v. ANTRENA.

ÎNFIERBÎNTA vb. 1. (rar) a înfoca. (A ~ plita de la sobă.) 2. a arde, a încălzi, a încinge. (A ~ cuptorul pentru pîine.) 3. a încinge, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 4. a se coace, a se încinge. (S-a ~ stînd lîngă sobă.) 5. a dogori, a încinge, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.)

ÎNFIERBÎNTARE s. încingere. (~ plitei.)