Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru înfia

ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [Pr.: -fi-a] – În + fiu.
ÎNFIÁ, înfiez, vb. I. Tranz. A adopta (un copil), a lua de suflet. Era înfiată de el. CAMIL PETRESCU, O. II 158. Îmi propun să iau cu mine în Europa... pe arabul acest mic. – Vrei poate să-l înfiezi? ALECSANDRI, O. P. 349. – Pronunțat: -fi-a.
înfiá (a ~) (-fi-a) vb., ind. prez. 3 înfiáză, 1 pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3 să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)
înfiá vb. (sil. -fi-a), ind. prez. 1 sg. înfiéz, 3 sg. și pl. înfiáză, 1 pl. înfiém (sil. -fi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. înfiéze; ger. înfiínd (sil. -fi-ind)
ÎNFIÁ vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)
A ÎNFIÁ ~éz tranz. (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a adopta. [Sil. -fi-a] /în + fiu
înfià v. a lua drept fiu, a adopta de fiu.
înfiéz v. tr. (d. fiŭ). Adopt ca fiŭ, ĭaŭ de suflet.
ÎNFIA vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)[1]
înfia, înfiez v. t. a aresta.

înfia dex online | sinonim

înfia definitie

Intrare: înfia
înfia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -fi-a