ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a subjuga, a înrobi, a încătușa. ♦ Refl. (Construit cu dativul) A se integra cu totul într-o activitate dăunătoare, a recunoaște o supremație, a se lăsa subjugat, a-și pierde libertatea de acțiune. Dușmanul de clasă... s-a înfeudat din ce în ce mai complet serviciilor secrete străine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 11/1. – Pronunțat: -fe-u-.

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

înfeudá vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. și pl. înfeudeáză

ÎNFEUDÁ vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)

A ÎNFEUDÁ ~éz tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independența; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare

A SE ÎNFEUDÁ ~éz intranz. A se pune în dependență totală față de cineva, pierzându-și libertatea de acțiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare

*infeudéz v. tr. (fr. inféoder, it. infeudare. V. feud, feudal). Daŭ o moșie ca să fie ținută ca feud. V. refl. Mă daŭ în întregime: a te infeuda unuĭ partid.

înfeuda vb. v. ASERVI. ÎNROBI. ROBI. SUBJUGA. SUPUNE.