Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru înfășa

ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășură un copil în scutece (și în feșe); p. ext. a înfășură corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. A înfășura un copil în scutece (și în feși); p. ext. a înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. – Lat. infasciare.
ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I. Tranz. 1. A înfășura un copil în scutece (și în feși). Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă. CREANGĂ, O. A. 291. Eu te-am înfășat, eu te-am legănat. ALECSANDRI, T. 943. Mîndră mămucă am avut, Frumos copil a făcut, M-a-nfășat cu flori de munte, Ca s-agiung viteaz de frunte. id. P. P. 313. 2. A înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. Boierul au descălicat și i-au înfășat piciorul cum se cade. SBIERA, P. 57. Au întins hoștinile ferbincioare pe o pînzătură și m-au înfășat cu ele peste tot, ca pe un copil. CREANGĂ, A. 16.
înfășá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắș, 2 sg. înféși, 3 înfáșă, 1 pl. înfășắm; conj. prez. 3 să înféșe; ger. înfășấnd
înfășá vb., ind. prez. 1 sg. înfăș, 2 sg. înféși, 3 sg. și pl. înfáșă, 1 pl. înfășăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înféșe; ger. înfășând
ÎNFĂȘÁ vb. v. bandaja, lega, pansa.
A înfășa ≠ a desfășa
înfășá (înfắș, înfășát), vb.1. A Înfășura în scutece. – 2. A bandaja. – 3. A înfășura, a acoperi strîns de jur împrejur. – Var. fașa, înfăș(u)ia. Mr. nfaș, nfășare, megl. anfaș, anfășari. Lat. fasciāre (Pușcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR), cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (sard. fašare), prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie să fie tîrziu; ar putea fi vorba și de un der. intern de la fașe, s. v. Este cuvînt comun, cf. ALR, I, 228. Der. înfășetură, s. f. (acțiunea de a înfășa; legătură; scutec); înfășura, vb. (a înfășura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pînă la ochi; a răsuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv *fășuri < fașe, ca gînd › gînduri › îngîndura; fum › fumuri › înfumura, cf. îngrijora etc. (după Pușcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din lat. *in-fasciolāre, etimon a cărui utilitate nu este evidentă și care nu este confirmat nici de dialecte și nici de celelalte limbi romanice); înfășurător, adj. (care înfășoară); înfășurătură, s. f. (înfășurare); desfășa, vb. (a scoate scutecele); desfășura, vb. (a descolăci, a întinde, a desface; a dezvolta).
A ÎNFĂȘÁ înfăș tranz. 1) (copii) A înveli în scutece, legând cu fașa. 2) (mai ales părți ale corpului) A înveli (strâns) cu un bandaj sau cu o fașă. A-și ~ capul. /<lat. infasciare
înfășà v. 1. a lega un prunc în fașe; 2. a înfășură. [Lat. FASCIARE].
înfắș, a v. tr. (lat. infasciare, d. fascia, fașă; it. [in]fasciare, log. faskar, pv. faissar, fr. faisser, sp. fajar, pg. enfaixar. – Înfăș, înfeșĭ, înfașă; să înfeșe). Leg un prunc cu fașa.
înfășa vb. v. BANDAJA. LEGA. PANSA.

înfășa dex online | sinonim

înfășa definitie

Intrare: înfășa
înfășa verb grupa I conjugarea I