ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Asfixiat prin înec. 2. (Despre o navă) Scufundat în apă. 3. Inundat. 4. Înăbușit, sufocat. – V. îneca.

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. A muri prin asfixie în apă (sau în alt lichid). Dacă mă înec eu acuma, se prăpădește bătrîna. DUMITRIU, P. F. 22. Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea înecîndu-se. SAHIA, N. 41. Să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca cu cal cu tot. CREANGĂ, P. 237. ◊ Expr. A se îneca la mal = a suferi un eșec într-o acțiune tocmai în momentul cînd era pe punctul de a fi dusă la bun sfîrșit. Am pățit-o chiar ca cela care s-o înecat la mal. ALECSANDRI, T. I 120. ◊ Tranz. fact. (Subiectul este o persoană, un agent exterior sau un lichid) Sîngele cerbului o dată a și-nceput a curge gîlgîind și a se răspândi în toate părțile, îndreptîndu-se și năboind în groapă peste Harap-Alb, de cît pe ce era să-l înece. CREANGĂ, P. 226. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. EMINESCU, O. I 147. Un vînt... pre toți corăbierii I-a-necat, Numai unul a scăpat. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Fig. Apa Bistriții voi trece, Dar dorul o să mă-nece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ♦ A se sinucide aruncîndu-se în apă. Să știi dară că de azi încolo n-ai să mă mai vezi; mă duc să mă înec. ISPIRESCU, L. 271. 2. Refl. (Despre o navă) A se scufunda. Vaporul s-a înecat. (Tranz.) Doi cîrmaci o corabie o îneacă. PANN, P. V. II 165. ◊ Expr. A i se îneca (cuiva) corăbiile = (glumeț) a fi trist, a fi indispus. Bunica n-are corăbii, dar parcă i s-au înecat corăbiile. STANCU, D. 14. Părea că într-una îi ninge și-i plouă... Ori neguțător închipuindu-ne că ar fi fiind, parcă i s-ar fi înecat corăbiile în Marea Neagră. SADOVEANU, V. F. 146. Iar te-o apucat năbădăicile, vere Ghiftui?... Iar ți s-o înecat corăbiile? ALECSANDRI, T. 561. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda, a se înfunda. Calea pe care o urmam se îneca în orzuri și în fînețe. GALACTION, O. I 37. Vechea zidire se îneacă în întuneric. VLAHUȚĂ, N. 180. (Tranz.) Cît de plăcut e să-ți îneci ochii în albastrul fără fund al cerului. DELAVRANCEA, T. 65. 3. Tranz. (Cu privire la terenuri, semănături etc.) A acoperi cu apă, a inunda. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Munți se pornesc, stînci se sfarmă... păraiele pietre-neacă. CONACHI, P. 114. ◊ Fig. A venit și ziua nunții... satul a înecat porțile și șatra. GALACTION, O. I 73. Că mi-l plîng surorile Cu toate plînsorile, De-neacă inimile. TEODORESCU, P. P. 206. 4. Tranz. Fig. A copleși, a înăbuși. Și-n fund lunca de lozii verde-deschisă, înecată de aurul soarelui. SADOVEANU, O. VII 369. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît semănăturile, le îneacă. PAMFILE, A. R. 94. Ghica Grigore, viind la domnie, a găsit țara secată cu totul în belșugul ei, înecată în datorii. GHICA, S. 6. 5. Refl. A nu mai putea respira din cauza opririi în gît (sau a pătrunderii pe trahee) a unui aliment (sau a unui corp oarecare); a se sufoca, a se asfixia, a se înăbuși. De cum începu să soarbă din cafea, se înecă, tuși. DELAVRANCEA, la TDRG. Mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă. COȘBUC, P. I 197. Poate [cocoșul] va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca și-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ♦ Tranz. A înăbuși, a sufoca. Tusea mă îneacă. Fumul de țigară îl îneca. ◊ Absol. Puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ♦ (Despre voce, vorbe etc.) A se stinge brusc, a deveni neclar. Copilul țipa și se zbătea, spunînd mereu aceleași vorbe din ce în ce mai înecate în hohote de plîns. DUMITRIU, V. L. 14. Vocea soldatului părea că se îneacă. SAHIA, N. 75. ♦ Tranz. (Despre plîns, lacrimi) A podidi (împiedicînd respirația). Nu știa singură ce e, – dar simțea c-o îneacă lacrimile. VLAHUȚĂ, N. 69. Cu mînile-amîndouă eu fața îmi ascund, Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Dor cumplit inima-i seacă, Plîns de jale mi-l îneacă. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Refl. Mai mult nu putu zice, căci se înecă de un plîns amar. RETEGANUL, P. II 56. Plînge mîndra de se-neacă. HODOȘ, P. P. 80.

ÎNECÁT, -Ă, înecați, -te, adj. 1. Mort prin înec. Apele au scos la mal un om înecat. 2. (Despre un vapor, o corabie) Scufundat, acoperit de apă. Un șir de mari corăbii stau înecate-n port. ALECSANDRI, P. II 87. 3. Inundat, acoperit (de apă). Și umbrele din apă tot rînduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd. EMINESCU, O. IV 54. ◊ Fig. El văzu ochii lui Bozan înecați, aprinși ca de febră și nu știa dacă sînt lacrimi sau simpla sudoare. SAHIA, N. 31.

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă

înecá vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. și pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înéce

ÎNECÁ vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.

ÎNECÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

ÎNECÁT adj. 1. v. scufundat. 2. v. inundat. 3. v. asfixiat. 4. v. gâtuit.

înecá (înéc, înecát), vb. – 1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A dispărea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiți, a i se pune un nod în gît. – Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca și în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine și pisică prin înecare, și, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnați prin același procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” și „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghițit, tare; varietate de pere și de prune); înecătură, s. f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundație); înecăciune, s. f. (înv., asfixie; înv., inundație); înec, s. n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).

A ÎNECÁ înéc tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. A îneca ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-ntregul; a copleși. Buruienile au înecat lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare

A SE ÎNECÁ mă înéc intranz. 1) A-și pierde viața prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ◊ ~ (ca țiganul) la mal a suferi un eșec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuși. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ◊ A i se ~ (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristețe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părțile. ~ în verdeață. ◊ ~ în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare

înecà v. (activ) 1. a face să piară în apă sau în alt lichid; 2. a inunda, a acoperi peste tot (vorbind de lichide): ploile au înnecat câmpiile; 3. a înnăbuși: fumul mă înneacă; 4. fig. a alunga: a-și înneca amarul în vin. ║ (reciproc) 1. a muri în apă (cu sau fără voie): s’a înnecat în Dunăre; 2. a se opri trecerea pe gât: mâncând s’a înnecat; 3. a fi podidit: a se înneca în lacrimi. [Lat ENECARE, a ucide (medieval: a ucide prin apă = a înneca)].

2) înéc și (vechĭ, ĭar azĭ în Serbia) nec, a -á v. tr. (lat. nĕcare, „a ucide”, mlat. „a îneca”; pv. negar, fr. nover, a îneca; it. annegare, cat. sp. pg. anegar. – Îneacă; să înece). Ucid asfixiind pin apă (saŭ pin alt lichid), ucid cufundînd. Cufund: a îneca o corabie. Inund: apa înecase șesu. Asfixiez: fumu, gutuĭa te îneacă. Fig. Îmĭ înec amaru în vin, beaŭ ca să uĭt amaru (suferința). Lacrămile, suspinele mă îneacă, nu maĭ pot vorbi de lacrămĭ, de suspine. V. refl. Mor cufundat în lichid. Mă cufund și nu maĭ ĭes: corabia s’a înecat. Mă asfixiez, mă înăduș: m’am înecat mîncînd o gutuĭe (care mĭ-a stat în gît), m’am înecat c’un os. Fig. M’am înecat în datoriĭ, îs plin de datoriĭ. A te îneca ca Țiganu, la mal saŭ a te îneca la mal, ca Țiganu, a face fiasco aproape de reușită. A fi trist par’că ți s’aŭ înecat corăbiile, a fi trist ca după o mare perdere. – Se zice și se scrie și înnec.

îneca vb. v. GÎTUI. STRANGULA. SUGRUMA.

ÎNECA vb. 1. a (se) scufunda. (Ambarcația s-a ~.) 2. a inunda, a potopi, (înv. și reg.) a neca. (Apele ~ cîmpia.) 3. a (se) asfixia, a (se) înăbuși, a (se) sufoca, a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.)

ÎNECAT adj. 1. scufundat. (Navă ~.) 2. inundat, potopit. (Cîmpie ~.) 3. asfixiat, înăbușit, sufocat, (înv. și pop.) nădușit. (Om ~.) 4. gîtuit, înăbușit, sugrumat. (Cu glasul ~, spuse...)

a i se îneca corăbiile expr. a fi trist / indispus; a avea un necaz mare.

a-și îneca amarul / grijile / necazurile în băutură expr. a se apuca de băut (din cauza unei decepții, a unor supărări etc.).

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.