Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru înecăciune

ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf. 2. (Rar) Înec (1). – Îneca + suf. -ăciune.
ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. (Rar) 1. Înec. Seara, la masă, nu fuse altă vorbă decît de baia Elenei în Prahova, de rîuri, de înecăciuni. BOLINTINEANU, O. 430. 2. Greutate de a respira, sufocare; stare de sufocare. S-a iritat așa de grozav din ceartă încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, O. I 329.
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
înecăciúne s. f., g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúni
ÎNECĂCIÚNE s. v. dispnee.
ÎNECĂCIÚNE s. v. asfixie, asfixiere, astmă, înăbușire, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare.
ÎNECĂCIÚNE ~i f. Rar 1) v. ÎNEC. 2) Pierdere a respirației; sufocare. /a îneca + suf. ~ăciune
înnecăciune f. 1. acțiunea de a (se) înneca; 2. inundațiune; 3. sufocare: înnecăciune în somn.
înecăcĭúne f. (d. înecat saŭ d. lat. necatio, înecare). Inundațiune. Sufocare, asfixiere.
ÎNECĂCIUNE s. (MED.) dispnee, sufocare, (pop.) năduf.
înecăciune s. v. ASFIXIE. ASFIXIERE. ASTMĂ. ÎNĂBUȘIRE. ÎNECARE. SUFOCARE. SUFOCAȚIE. SUGRUMARE.

înecăciune dex online | sinonim

înecăciune definitie

Intrare: înecăciune
înecăciune substantiv feminin