ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. (Înv.) 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. 1. Plin de milă; milostiv. 2. Care suportă cu răbdare suferințele; răbdător. – Îndura + suf. -ător.

ÎNDURĂTÓR, -OÁRE, îndurători, -oare, adj. 1. Plin de milă; milostiv. Vezi că și el era drept, îndurător și viteaz. ISPIRESCU, L. 111. 2. Care suportă suferințele; răbdător. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550.

îndurătór (înv.) adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

îndurătór adj. m., pl. îndurătóri; f. sg. și pl. îndurătoáre

ÎNDURĂTÓR adj. 1. v. iertător. 2. v. bun. 3. v. răbdător.

ÎNDURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îndură; care rabdă cu tărie; răbdător. 2) Care se îndură; caracterizat prin milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altuia; milos; milostiv; cruțător. /a îndura + suf. ~ător

îndurător a. care (se) îndură, milostiv.

îndurătór, -oáre adj. Care se îndură, milostiv, clement.

ÎNDURĂTOR adj. 1. iertător, indulgent, îngăduitor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.) 2. (BIS.) bun, îngăduitor, milos, milostiv, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (O divinitate ~.) 3. răbdător, (pop.) răbduriu. (E foarte ~ în fața suferinței.)

„Îndurătoarea” v. Maica Domnului.