Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru ├«ndupleca

├ÄNDUPLEC├ü, ├«nd├║plec, vb. I. Tranz. A face pe cineva s─â se supun─â, s─â cedeze, s─â consimt─â la ceva; a determina, a hot─âr├« pe cineva s─â fac─â ceva. ÔÖŽ Refl. A se ar─âta milos, bun; a se ├«ndura. ÔÇô ├Än + dupleca (├Änv. ÔÇ×a ├«nduplecaÔÇŁ < lat.).
├ÄNDUPLEC├ü, ├«nd├║plec, vb. I. Tranz. A face pe cineva s─â se supun─â, s─â cedeze, s─â consimt─â la ceva; a determina, a hot─âr├« pe cineva s─â fac─â ceva. ÔÖŽ Refl. A se ar─âta milos, bun; a se ├«ndura. ÔÇô ├Än + dupleca (├Änv. ÔÇ×a ├«nduplecaÔÇŁ < lat.).
├ÄNDUPLEC├ü, ├«nd├║plec, vb. I. 1. Tranz. A face s─â cedeze, s─â accepte, s─â consimt─â; a determina, a convinge, a hot─âr├« (pe cineva) s─â fac─â ceva. ├Äi f─âcu mustr─âri amare c─â-l p─âr─âse╚Öte ├«n ├«mprejur─âri grele pentru el ╚Öi ├«ncerc─â s─â-l ├«nduplece s─â r─âm├«n─â pe loc. C─éLINESCU, E. 381. Dou─â eleve venir─â ╚Öi vesele, vorbare╚Ťe, aprinse de joc, ├«l rugar─â frumos ╚Öi-l ├«nduplecar─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 10. Spre ur─â ╚Öi blestemuri a╚Ö vrea s─â te ├«nduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se l─âsa convins (de rug─âmin╚Ťile ╚Öi argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghi╚Ť─â, Ghi╚Ť─â, se t├«nguia d├«nsa; las─â b─âiatul ├«n pace; ├«nduplec─â-te. SADOVEANU, M. C. 18. ╚śi se-nduplec─â omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. Dup─â multe rug─âciuni se ├«nduplec─â. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva s─â te ├«ndupleci de rug─âmintea lui! CREANG─é, P. 225.
înduplecá (a ~) (-du-ple-) vb., ind. prez. 3 îndúplecă
înduplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. îndúplec, 3 sg. și pl. îndúplecă
ÎNDUPLECÁ vb. 1. v. convinge. 2. v. aproba. 3. v. ceda.
ÎNDUPLECÁ vb. v. dubla, evita, feri, îndoi, ocoli, păzi.
A ÎNDUPLECÁ îndúplec tranz. A face să se înduplece. [Sil. -du-ple-] /în + lat. duplicare
A SE ├ÄNDUPLEC├ü m─â ├«nd├║plec intranz. A se l─âsa convins (├«n urma unor rug─âmin╚Ťi insistente). /├«n + lat. duplicare
├«nduplec├á v. 1. a face s─â consim╚Ť─â, a decide la ceva: lÔÇÖam ├«nduplecat s─â plece; 2. a convinge, a mi╚Öca cu vorba: rug─âciuni nu-l putur─â ├«ndupleca; 3. a consim╚Ťi (f─âr─â voie): se ├«nduplec─â s├ó-l iea cu d├ónsul ISP. [Lat. DUPLICARE, a ├«ndoi (cf. sub raportul sensului, antonimul inflexibil)].
├«nd├║plec, a -├í v. tr. (d. duplec). Vech─ş. ├Äncovo─ş, ├«ndo─ş: s─â ├«nduplece nu─şa┼şa, ─şar─â nu s─â o fr├«ng─â (N. Cost. 496). Fig. (Cant.). ├Änving, supun, domolesc. Az─ş. Mold. Duplec, dup─âcesc, ├«ndo─ş marginea p├«nze─ş ca sÔÇÖo tivesc (fr. plier). Ban. Suflec, sumet. Fig. Toat─â ╚Ťara. Conving, fac s─â consimt─â: cu toate vorbele lor, tot nu l-a┼ş putut ├«ndupleca s─â vie. V. refl. M─â ├«ndur, consimt ├«n fine, m─â decid: sÔÇÖa ├«nduplecat s─â plece.
îndupleca vb. v. DUBLA. EVITA. FERI. ÎNDOI. OCOLI. PĂZI.
├ÄNDUPLECA vb. 1. a convinge, a decide, a determina, a face, a hot─âr├«, (├«nv.) a ├«ndemna, a pleca. (L-a ~ s─â vin─â.) 2. a accepta, a admite, a aproba, a consim╚Ťi, a ├«ncuviin╚Ťa, a ├«ng─âdui, a se ├«nvoi, a l─âsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (├«nv. ╚Öi pop.) a se prinde, (├«nv. ╚Öi reg.) a se pleca, (Mold. ╚Öi Bucov.) a pozvoli, (├«nv.) a aprob─âlui, a mul╚Ťumi, a ogodi. (S-a ~ s─â scoat─â la concurs postul vacant.) 3. a ceda, a se l─âsa, (fig.) a se muia. (S─â nu te ~ cu nici un pre╚Ť.)

îndupleca dex online | sinonim

îndupleca definitie

Intrare: îndupleca
îndupleca verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -ple-