ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca o mâncare sau o băutură să fie (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.); p. ext. (pop.) a face mai gustos. ♦ Refl. A mânca dintr-o mâncare gustoasă; a se înfrupta. ◊ Expr. A se îndulci la ceva = a descoperi un lucru bun și a-l căuta mereu; a se deda la... 2. Refl. A trage folos, a se înfrupta. 3. Tranz. Fig. A face mai bun, a satisface; a umple de mulțumire; a desfăta. 4. Tranz. Fig. A face mai puțin aspru, mai puțin dur, mai puțin violent; a domoli, a estompa. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmbuna, a (se) îmblânzi. – În + dulce.

ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. 1. (Despre mâncăruri și băuturi) Care a fost făcut (mai) dulce (prin adaos de zahăr, miere etc.). 2. Fig. Blând, domol. – V. îndulci.

ÎNDULCÍ, îndulcesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A face să fie (mai) dulce. Rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ Fig. Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică, nări îmflînd spre depărtare. EMINESCU, O. IV 129. ♦ (Popular) A face mai gustos. Pe masa Marinei fu așezat un lighean de tablă plin de icre negre proaspete, numai îndulcite c-o mînă de sare. BART, E. 194. ♦ Refl. (Despre mîncări și băuturi) A deveni dulce, a căpăta un gust dulce (de obicei plăcut). Ce-i amar se îndulcește, Ce-i mîhnit se-nveselește. ALECSANDRI, P. P. 336. 2. Refl. A mînca din mîncări gustoase (care nu sînt totdeauna la îndemînă); a se înfrupta. N-aveau decît o vacă, de la care se îndulceau ei amîndoi, cu doi fii ai lor. RETEGANUL, P. III 3. Hrană corbilor să-l dăm, Ca și ei să se-ndulcească, cînd și noi ne răzbunăm. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ Expr. A se îndulci la (sau cu) ceva = a da de gustul unui lucru și a căpăta poftă să mai guști, să mai posezi; a se nărăvi la ceva, a se deda la..., a se obișnui cu... Hoțul, șiret și smerit, la pungi de parale... s-a îndulcit. ALECSANDRI, T. 201. S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi. id. ib. 258. 3. Tranz. A umple de mulțumire, a desfăta, a satisface. Muierea nu era mulțumită de loc că n-a luat și un purcel ca să aibă și copilașii ei cu ce să-și mai îndulcească inima. REBREANU, R. II 162. Găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou, să-mi îndulcesc cel suflet. DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Fig. Tu-mi îndulcești viața. ALECSANDRI, P. II 30. Hotărăște-te a-mi îndulci puținele zile ce mi-a mai rămas. NEGRUZZI, S. I 109. Numai una mă-ndulcește, Că neveasta mă-ndrăgește. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Refl. Înștiințați fiind de sosirea sa, l-au întâmpinat în grădina palatului sfetnicii și căpitanii și se îndulceau întrebîndu-l. SADOVEANU, D. P. 24. 4. Tranz. A înmuia, a reduce duritatea, asprimea, violența (cuiva sau a ceva). V. estompa. Pe urmă își îndulci glasul. REBREANU, R. I 198. Umbra tremurătoare a pomilor îndulcea albeața proaspătă a varului. MACEDONSKI, O. III 50. ♦ A face să fie mai bun; a îmblînzi. De venin să fie un suflet, sînt dureri care trebuie să-l îndulcească. EMINESCU, N. 73.

ÎNDULCÍT, -Ă, îndulciți, -te, adj. Blînd, domol. Spuse flăcăul cu glas îndulcit. REBREANU, I. 23. Suflarea îndulcită a nopții. EMINESCU, N. 68. ◊ (Adverbial) Surîse îndulcit, dar pe fața lui, cu trăsăturile aspre statornicite de bătrînețe, nu mai apăru decît tot o strîmbătură. CAMIL PETRESCU, O. II 97.

îndulcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 să îndulceáscă

îndulcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndulcésc, imperf. 3 sg. îndulceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndulceáscă

ÎNDULCÍ vb. v. atenua, calma, delecta, descrește, desfăta, diminua, domoli, înfrupta, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, răsfăța, reduce, scădea, slăbi, tempera.

ÎNDULCÍT adj. dulce. (Cafea ~.)

A ÎNDULCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îndulcească; a face (mai) dulce. 2) pop. A aduce într-o stare de încântare; a umple de satisfacție; a desfăta. ~ viața cuiva. /în + dulce

A SE ÎNDULCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fructe, mâncăruri, băuturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai blând; a se îmbuna; a se îmblânzi; a se înmuia. 3) A gusta puțin din ceva dorit; a se înfrupta. /în + dulce

îndulcì v. 1. a face dulce; 2. fig. a alina, a potoli. [Lat. DULCESCERE].

îndulcésc v. tr. Fac dulce. Fig. Alin, potolesc: a îndulci durerea. Înădesc, deprind cu ceva. V. refl. Mă fac dulce: fructele s’aŭ îndulcit. Fig. Mă alin, mă potolesc: durerea s’a maĭ îndulcit. Mă înădesc, mă deprind să: copiiĭ s’aŭ îndulcit la mere, să fure mere. V. dedulcesc.

îndulci vb. v. ATENUA. CALMA. DELECTA. DESCREȘTE. DESFĂTA. DIMINUA. DOMOLI. ÎNFRUPTA. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. RĂSFĂȚA. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

ÎNDULCIT adj. dulce. (Cafea ~.)