ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrúm] – În + drum.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrúm.

îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă

îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. și pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái

ÎNDRUMÁ vb. 1. v. călăuzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. v. sfătui. 7. v. pregăti.

ÎNDRUMÁ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

A îndruma ≠ a dezorienta

A ÎNDRUMÁ ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum

îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).

îndruma vb. v. APUCA. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

ÎNDRUMA vb. 1. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) orienta, (înv.) a (se) povățui. (A ~ pe un drum; după ce principii se ~ ?) 2. a dirija, a regla. (A ~ circulația.) 3. a călăuzi, a conduce, a duce, a ghida. (O ~ prin muzee.) 4. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea bună.) 5. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povățui, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 6. a dăscăli, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 7. a învăța, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 8. a instrui, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.)