ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; p. ext. a toarce grosolan și în grabă. 2. (Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. – În + drugă.

ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A rosti cu greutate cuvintele, a pronunța nedeslușit, a fi lipsit de șir la vorbă (v. îngăima); p. ext. a spune fleacuri, a povesti nimicuri, a vorbi fără rost (v. trăncăni). Ce tot îndrugi, nenișorule! GALACTION, O. I 279. Nu-i adevărat nimic din tot ce-am îndrugat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 203. Și poate n-or cunoaște vatra în jurul căreia ș-au cîrpit zi cu zi traiul, îndrugînd povești și basme. DELAVRANCEA, S. 203. Schimonosind cuvintele și îndrugîndu-le fără nici o noimă. CREANGĂ, A. 90. ◊ Expr. A îndruga,(la) verzi și uscate = a înșira vrute și nevrute, a spune nimicuri, minciuni, povești. Să vă tot îndrug la verzi și uscate. ISPIRESCU, U. 115. Toți sătenii se pun la masă și încep a îndruga la verzi și uscate. ȘEZ. I 39. ♦ (Rar) A face în pripă, a întocmi în grabă. (Refl. pas.) Dintr-acestea toate s-a îndrugat raportul... cu care mă prezent acum dinaintea d-voastre. ODOBESCU, S. II 518. 2. A toarce lînă sau cînepă în fire mai groase și mai puțin răsucite decît cele obișnuite (pentru a le folosi la anumite țesături). Bărbatul său îi aduce vrun turban vechi, îndrugat de Dominica. NEGRUZZI, S. I 239. Fetele de la Veza Nu știu toarce cînepa, Făr-o-ndrugă ca lîna. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452. ♦ A toarce fără pricepere și fără spor; p. ext. a se dovedi leneș la lucru. Fata moșneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse, iar fata babei îndruga și ea cu mare-ce cîte-un fus. CREANGĂ, P. 284.

îndrugá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúgă

îndrugá vb., ind. prez. 1 sg. îndrúg, 3 sg. și pl. îndrúgă

ÎNDRUGÁ vb. 1. v. bombăni. 2. v. flecări.

A ÎNDRUGÁ1 îndrúg tranz. pop. 1) (cuvinte, propoziții etc.) A pronunța nedeslușit, confuz; a îngăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi; a flecări. ◊ ~ (la) verzi și uscate a spune baliverne. [Sil. în-dru-] /în + drugă

A ÎNDRUGÁ2 îndrúg tranz. 1) înv. (lână, cânepă etc.) A toarce cu druga. 2) rar (acțiuni, lucrări etc.) A efectua la repezeală. /în + drugă

îndrugà v. 1. a toarce cu druga, a toarce gros: din drugă îndrugând, din furcă lucrând PANN; 2. fig. a vorbi nimicuri, a spune fleacuri: a îndruga verzi și uscate. [Sensul metaforic e un ecou dela șezători, unde se lucrează țesând și totdeodată se petrece spunând la glume și povești].

îndrúg, a -á v. tr. (d. drugă, fus mare). Formez o drugă (torc gros și urît atîta cît se înfășoară pe o drugă). Fig. Iron. Rar. Leg (formez) prost (o cravată ș. a.). Maĭ des. Articulez cuvinte neînțelese: nu știŭ ce îndrugă acest bețiv. Vorbesc puțin: a îndrugat cîte-va vorbe și a plecat, știe să îndruge cîte-va vorbe ruseștĭ.

ÎNDRUGA vb. 1. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îngăima, a ingina, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?) 2. a flecări, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (Au ~ toată ziua despre fleacuri.)

îndrugá, îndrug, vb. tranz. – A toarce firul spre dreapta: „O fată pricepută în vrăjuri pornește cu fusul pe la fiecare fată din șezătoare și îndrugă îndărăpt din vârful caierului de la fiecare fată” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 219). – Din în- + drugă „fus” (< sl. drogǔ, ucr. druk) (Scriban, DEX, MDA).

îndrugá, îndrug, vb. tranz. – A toarce firul spre dreapta. – În- + drugă „fus” (< sl. drogǔ, ucr. druk).

a îndruga verzi și uscate expr. 1. a vorbi mult și fără rost. 2. a spune minciuni.

îndruga, îndrug v. t. a pronunța nedeslușit cuvintele; a îngăima; a exprima prost ceva