ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. Îndreptățit. – V. îndritui.

ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. (Rar) Îndreptățit. – V. îndritui.

ÎNDRITUÍ, îndrítui și îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. Uite ce mă îndrituie să cred asta. CAMIL PETRESCU, T. II 374.

ÎNDRITUÍT, -Ă, îndrituiți, -te, adj. (Rar) Îndreptățit. Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său... chiar că s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

îndrituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrituiáscă

ÎNDRITUÍ vb. v. autoriza, îndreptăți, îngădui, justifica, permite.

ÎNDRITUÍT adj. v. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic.

îndrituĭésc v. tr. (d. drit). Sec. 18. Rar. Îndreptățesc.

îndritui vb. v. AUTORIZA. ÎNDREPTĂȚI. ÎNGĂDUI. JUSTIFICA. PERMITE.

îndrituit adj. v. FUNDAMENTAT. ÎNDREPTĂȚIT. ÎNTEMEIAT. JUST. JUSTIFICAT. LEGITIM. LOGIC. MOTIVAT. SERIOS. TEMEINIC.