ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

ÎNDRITUÍ, îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.

ÎNDRITUÍ, îndrítui și îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. Uite ce mă îndrituie să cred asta. CAMIL PETRESCU, T. II 374.

îndrituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă

îndrituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrituiáscă

ÎNDRITUÍ vb. v. autoriza, îndreptăți, îngădui, justifica, permite.

îndrituĭésc v. tr. (d. drit). Sec. 18. Rar. Îndreptățesc.

îndritui vb. v. AUTORIZA. ÎNDREPTĂȚI. ÎNGĂDUI. JUSTIFICA. PERMITE.