ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumează; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.

ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Învechit) Care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor. Înainte... merg vro cîțiva oameni povățuitori și îndreptători de drum. BĂLCESCU, O. I 122. ◊ (Substantivat) Înțelepți, sfetnici, învățători și îndreptători ai obștei. ȚICHINDEAL, F. 113.

îndreptătór (înv.) adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

îndreptătór adj. m., pl. îndreptătóri; f. sg. și pl. îndreptătoáre

ÎNDREPTĂTÓR adj., s. v. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor.

îndreptător m. cel ce îndreaptă: Îndreptătorul bețivilor (titlul unei cărți morale de Anton Pann).

îndreptătór, -oáre adj. Care îndreaptă. S. n., pl. oare. Carte saŭ aparat care îndreaptă (îndreptar).

îndreptător adj., s. v. CĂLĂUZITOR. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR.