ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Înv.) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț. – Îndrăzni + suf. -tor.

ÎNDRĂZNITÓR, -OÁRE, îndrăznitori, -oare, adj. (Rar) Care îndrăznește; îndrăzneț, cutezător. Dar se cuvine, spune, din casă de la tine, Răpind pe al tău oaspe, un braț îndrăznitor Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor? ALECSANDRI, T. II 143.

îndrăznitór (înv.) adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

îndrăznitór adj. m., pl. îndrăznitóri; f. sg. și pl. îndrăznitoáre

ÎNDRĂZNITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care îndrăznește; îndrăzneț. /a îndrăzni + suf. ~tor

îndrăznì v. 1. a întreprinde cu curaj; 2. a avea curajul. [Slav. DRŬZNÕ, a cuteza (v. dârz)].

îndrăznițor a. îndrăzneț: răpind pe ăl tău oaspe cu un braț îndrăznițor AL.