Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru îndrăznire

ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).
ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.
ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj, a cuteza, a nu-i fi frică, a nu se teme de nimic. Gălăciuca își strigă copiii pe nume. Aceștia nu îndrăznesc să răspundă. SAHIA, N. 44. Dacă, în locul depeșii, ar veni chiar autorul aici?... Nu îndrăznesc a spera. CARAGIALE, O. VII 10. N-aș fi îndrăznit niciodată să mă apropiu de matale, duducă. ALECSANDRI, T. I 54. ◊ Absol. Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383.
îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 să îndrăzneáscă
îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii
îndrăzní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăzneáscă
îndrăzníre s. f., g.-d. art. îndrăznírii
ÎNDRĂZNÍ vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.
ÎNDRĂZNÍRE s. v. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate.
A îndrăzni ≠ a se jena, a se rușina, a se sfii, a (se) teme
îndrăzní (îndrăznésc, îndrăznít), vb.1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleți. – 2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. – Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la drŭzŭ „îndrăzneț”, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparențelor, drept un termen de cultură). – Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos); neîndrăzneț, adj. (timid); îndrăzneală, s. f. (cutezanță, curaj).
A ÎNDRĂZNÍ ~ésc intranz. (urmat mai ales de o propoziție complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~ește, nu izbutește. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti
îndrăznésc v. tr. (vsl. drŭznonti-drŭznon [și drŭzati], a îndrăzni, d. drŭzŭ, dîrz). Cutez, mă încumet, am curaj: îndrăznesc să trec.
ÎNDRĂZNI vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. a cuteza, a-și îngădui, a-și permite. (Cum ~ una ca asta?)
îndrăznire s. v. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. NEÎNFRICARE. SEMEȚIE. TEMERITATE.

îndrăznire dex online | sinonim

îndrăznire definitie

Intrare: îndrăzni
îndrăzni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: îndrăznire
îndrăznire substantiv feminin