Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru îndrăcit

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Scos din fire; furios; afurisit, al dracului, rău. ♦ Teribil, grozav, înfocat, aprins. ♦ Fig. Drăcos, șmecher; plin de temperament. – V. îndrăci.
ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. (Despre persoane) A se înfuria, a se face rău (de mînie, de ciudă etc.). Ba încă face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. Apoi, mări, se-ndrăcea Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea Pe drumeți pe toți bătea. ALECSANDRI, P. P. 129. ◊ Fig. Lupta are să se îndrăcească zi cu zi... pentru că nici dușmanul nu-și lasă ușor pămîntul de sub picioare. CAMILAR, TEM. 11.
ÎNDRĂCÍT, -Ă, îndrăciți, -te, adj. Înfuriat, furios, ieșit din fire; al dracului, rău. Abia scăpai de un nebun și-mi vine altul, mai îndrăcit. REBREANU, R. II 29. Se uita la dînsa ca cel mai îndrăcit comisar de poliție. SLAVICI, O. I 363. Să se mire de inima cea îndrăcită. RETEGANUL, P. IV 6. ◊ (Adverbial) Căpitanul se apropie cu pași grei, suflînd îndrăcit. DUNĂREANU, CH. 147. ♦ Înfocat, viu, nervos. Mormanul de mărfuri de pe platformă era descărcat chiar atunci, cu o grabă îndrăcită. GALAN, B. I 17. ♦ Afurisit, blestemat. Am o măsea îndrăcită care mă bagă în iad de viu. ALECSANDRI, S. 129. ◊ (Substantivat) Să o scape de un îndrăcit de mistreț. ISPIRESCU, U. 38.
îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 să îndrăceáscă
îndrăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăceáscă
ÎNDRĂCÍ vb. v. înfuria, înrăi, mânia.
ÎNDRĂCÍT adj. v. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, strașnic, teribil.
ÎNDRĂCÍT adj., s. v. afurisit.
A ÎNDRĂCÍ ~ésc tranz. A face să se îndrăcească. /în + drac
A SE ÎNDRĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni al dracului (de rău); a se înrăi din cale afară. /în + drac
ÎNDRĂCÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNDRĂCI și A SE ÎNDRĂCI. 2) fam. Care iese din comun prin calitățile sale; grozav. 3) Care poate ieși ușor din încurcături; descurcăreț; abil. [Sil. în-dră-] /v. a (se) îndrăci
îndrăcì v. 1. a se face drac, a fi al dracului; 2. fig. a se înfuria.
îndrăcit a. 1. apucat de necuratul; 2. foarte rău, furios.
îndrăcésc v. tr. Fam. Fac răŭ ca dracu: această vorbă l-a îndrăcit. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: ferește-te, că s’a îndrăcit! – Vechĭ mă drăcesc, înebunesc.
îndrăcít, -ă adj. În care a intrat dracu, nebun. Fig. Foarte răŭ, lipsit de milă: om, caracter îndrăcit. Adv. Grozav, în dracĭ, foarte înverșunat: a te lupta îndrăcit, un vin îndrăcit de bun.
îndrăci vb. v. ÎNFURIA. ÎNRĂI. MÎNIA.
îndrăcit adj. v. COLOSAL. CUMPLIT. EXTRAORDINAR. FENOMENAL. FORMIDABIL. FURIOS. GROAZNIC. GROZAV. INFERNAL. ÎNDÎRJIT. ÎNFIORĂTOR. ÎNFURIAT. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. NĂPRASNIC. PORNIT. STRAȘNIC. TERIBIL.
ÎNDRĂCIT adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret.
îndrăcí, îndrăcesc vb. IV. 1. Refl. (Înv.) A fi posedat de demoni, a fi chinuit de draci; p. ext. a înnebuni. 2. Refl. și tranz. a (se) înfuria, a (se) înrăi. – Din pref. în- + drac.

îndrăcit dex online | sinonim

îndrăcit definitie

Intrare: îndrăcit
îndrăcit adjectiv
Intrare: îndrăci
îndrăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a