ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

ÎNDOSÍ, îndosesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) dosi. – În + dosi.

DOSÍ, dosesc, vb. IV. Tranz. 1. A sustrage vederii altora; a ascunde. Ulciorul plin, unde să-l pot eu dosi? COȘBUC, P. I 210. I-au plesnit prin minte ca să aducă pe-ascuns mulți ostași în curte și să-i dosească undeva în tindă. SBIERA, P. 121. ◊ Refl. Sentinelele romîne, care se dosiseră bine dincoace, ieșiră în lumină. SADOVEANU, O. VI 47. Era bucuros cînd se putea dosi... în lanuri de popușoi. POPA, V. 68. Luntrea... Cînd la umbră se dosește, cînd s-arată la lumină. ALECSANDRI, P. A. 127. (Fig.) Defecturile tale, sub strămoșeasca umbră, De-ai fi în orice treaptă, nu pot să se dosească. NEGRUZZI, S. II 196. 2. A lua ce nu-ți aparține și a ascunde; a șterpeli. E o cupă dosită din palatul Gualatema. CAMIL PETRESCU, T. III 337. Cărțile... le dosea din biblioteca tatălui său. MACEDONSKI, O. III 28. Foicică trei lalele, D-alelei, fecior de lele, Nu dosi dîntr-ale mele. TEODORESCU, P. P. 642. 3. (Rar, în expr.) A o dosi = a fugi, a o lua la fugă; a da dos la față, v. dos. De groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișei. MACEDONSKI, O. I 84. – Variantă: îndosí (CONTEMPORANUL, I 457, CREANGĂ, A. 55) vb. IV.

ÎNDOSÍ vb. IV v. dosi.

îndosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 să îndoseáscă

îndosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndosésc, imperf. 3 sg. îndoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndoseáscă

A ÎNDOSÍ ~ésc tranz. v. A DOSI. /în + dosi

îndosì v. Mold. a (se) ascunde: îndosise pielea cea de urs CR. [Lit. a pune în dos].

dosésc și îndosésc v. tr. (d. dos). Ascund: leg pupăza și o îndosesc de mama (Cr.). V. intr. (Vechĭ). Mă ascund. V. refl. Mă ascund.

îndosésc, V. dosesc.