ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A produce doliu; a pricinui o durere adâncă. [Pr.: -li-a] – În + doliu. Cf. fr. endeuiller.

ÎNDOLIÁ, îndoliez, vb. I. Tranz. A pricinui o întristare, o durere adîncă, a provoca, a aduce doliu. Drumul pe care îl fac nu e decît de la un mal la altul al Oltului, dar tot se pot produce adevărate naufragii, îndoliind satele. BOGZA, C. O. 290. – Pronunțat: -li-a.

îndoliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliáză, 1 pl. îndoliém (-li-em); conj. prez. 3 să îndoliéze; ger. îndoliínd (-li-ind)

îndoliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. îndoliéz, 3 sg. și pl. îndoliáză, 1 pl. îndoliém (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. îndoliéze; ger. îndoliínd (sil. -li-ind)

ÎNDOLIÁ vb. a (se) cerni.

A ÎNDOLIÁ ~éz tranz. (persoane) A face să fie cuprins de doliu, de adâncă durere. /în + doliu

ÎNDOLIA vb. a (se) cerni.