ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

ÎNDOÍRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.

ÎNDOÍ, (I) îndói, (II,III) îndoiesc, vb. IV. I. Tranz. 1. (Cu privire la materii textile, stofe, hîrtie etc.) A curba pentru a forma o muchie cu un unghi foarte mic; a împături. Îndoaie scrisoarea. ▭ Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540. 2. (Cu privire la obiecte elastice) A încovoia, a înclina, a apleca. V. mlădia. Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vânt. COȘBUC, P. I 121. Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130. ◊ Fig. Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ♦ Refl. (Despre persoane, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «din») A se apleca, a se gîrbovi. Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, V. 51. Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24. ◊ Tranz. (Rar) Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113. II. Tranz. 1. A mări de două ori cantitatea unor lucruri sau intensitatea unei forțe; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări. Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Refl. Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208. 2. (Cu privire la lichide) A amesteca (pe jumătate) cu alt lichid, a adăuga încă pe atîta, a subția. A îndoit vinul cu apă. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a avea îndoială, a sta la îndoială, a nu-i veni să creadă, a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? – Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138.

ÎNDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndoi (I). 1. Curbare locală a unui corp subțire, pentru a forma o muchie nouă, cu unghi mic; împăturire. 2. Încovoiere. V. mlădiere. Îndoirea unei țevi. Îndoirea unei table de zinc. 3. (Învechit) Îndoială. Această îndoire a lui Basta... era o prefacere. BĂLCESCU, O. I 310.

îndoí1 (a ~) (a împături, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndói, 3 îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 să îndoáie

!îndoí2 (a ~) (a dubla) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 să îndoiáscă

!îndoí3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii; pl. îndoíri

îndoí (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îndói, 3 sg. și pl. îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá, perf. s. 1 sg. îndoíi

îndoí (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndoiáscă

îndoíre s. f., g.-d. art. îndoírii, pl. îndoíri

ÎNDOÍ vb. 1. v. împături. 2. v. încovoia. 3. v. apleca. 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frânge. (S-a ~ de mijloc.) 6. v. gârbovi. 7. v. încovriga. 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. v. sufleca. 10. v. dubla. 11. v. dilua. 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

ÎNDOÍ vb. v. codi, ezita, pregeta, șovăi.

ÎNDOÍRE s. 1. v. împăturire. 2. v. încovoiere. 3. curbare, încovoiere, strâmbare. (~ unui cui.) 4. v. aplecare. 5. v. flexiune. 6. v. încovrigare. 7. v. suflecare. 8. v. dublare.

A îndoi ≠ a dezdoi

A se îndoi ≠ a se dezdoi, a se îndrepta

Îndoire ≠ dezdoire

A ÎNDOÍ2 îndói tranz. 1) (obiecte maleabile sau mlădioase) A face să se îndoaie; a încovoia; a curba; a arcui; a cambra; a coroia. Vântul îndoaie copacii. 2) A strânge în două (sau în mai multe) părți, punându-le una peste alta; a împături. /în + doi

A SE ÎNDOÍ2 mă îndói intranz. 1) (mai ales despre obiecte maleabile sau mlădioase) A căpăta formă de arc; a deveni curb; a se încovoia; a se curba; a se mlădia; a se arcui; a se coroia. 2) fig. A se face gârbov (de bătrânețe sau de muncă grea); a se gârbovi; a se gheboșa; a se cocoșa; a se cocârja. ~ de spate. /în + doi

A ÎNDOÍ1 ~iésc tranz. 1) A mări de două ori; a face să fie de două ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca în două (cu altceva). /în + doi

A SE ÎNDOÍ1 mă ~iésc intranz. A fi cuprins de un sentiment de neîncredere; a manifesta nehotărâre; a fi nesigur. /în + doi

îndoì v. 1. a face de două ori mai mare: a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând: a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia: a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur: de ce te îndoești?

îndóĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. doĭ. V. dez-doĭ. – Eŭ îmdoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ: a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr. pler și corner): a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă de vizită. Amestec în jumătate: a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu): a îndoi veniturile. V. refl. Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur: mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.

îndoi vb. v. CODI. EZITA. PREGETA. ȘOVĂI.

ÎNDOI vb. 1. a împături, a plia, a strînge, (pop.) a pături. (A ~ o coală de hîrtie.) 2. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) încovoia, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 3. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 4. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 5. a (se) curba, a (se) frînge. (S-a ~ de mijloc.) 6. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se încovoia. (S-a ~ de bătrînețe.) 7. a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovoia, a (se) încovriga, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.) 8. a aduce. (~ cuiul în jos.) 9. a răsfrînge, a ridica, a sufleca, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mînecile cămășii.) 10. a dubla, (rar) a duplica, a reduplica, (înv.) a îndupleca. (A ~ o sumă de bani.) 11. a dilua, a lungi, a subția. (A ~ laptele.) 12. (înv.) a se prepune. (Se ~ că va veni.)

ÎNDOIRE s. 1. împăturire, pliere, strîngere, strîns, (rar) pliaj, (pop.) păturire. (~ unei scrisori.) 2. arcuire, curbare, încovoiere, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 3. curbare, încovoiere, strîmbare. (~ unui cui.) 4. aplecare, culcare, culcat, curbare, înclinare, încovoiere, plecare. (~ crengilor din cauza rodului.) 5. arcuire, curbare, flexiune, încovoiere. (Mișcări de ~, în gimnastică.) 6. încîrligare, încolăcire, încovoiere, încovrigare. (~ cozii unui cîine.) 7. dublare. (~ mizei la un joc.)

DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.

a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza expr. a lovi (pe cineva) cu putere, a bate tare (pe cineva).

îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe

îndoi, îndoiesc v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală. 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe.

se îndoaie fraierul expr. (deț.) gardianul își schimbă impresia inițială / părerea negativă despre un deținut.