ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.

ÎNDOBITOCÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Tranz. A face să-și piardă facultățile intelectuale; a degrada moralicește; a prosti, a tîmpi.

ÎNDOBITOCÍRE s. f. Faptul de a îndobitoci.

îndobitocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 să îndobitoceáscă

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

îndobitocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocésc, imperf. 3 sg. îndobitoceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndobitoceáscă

îndobitocíre s. f., g.-d. art. îndobitocírii

ÎNDOBITOCÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. v. abrutiza.

ÎNDOBITOCÍRE s. 1. prostire, tâmpire. 2. v. abrutizare.

A ÎNDOBITOCÍ ~ésc tranz. A face să se îndobitocească; a imbeciliza; a cretiniza; a idiotiza. /în + dobitoc

A SE ÎNDOBITOCÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni ca un dobitoc; a pierde însușirile intelectuale și morale; a se imbeciliza; a se cretiniza; a se idiotiza. /în + dobitoc

îndobitocì v. a abrutiza. [V. dobitoc].

îndobitocésc v. tr. Prefac în dobitoc, abrutizez: beția te îndobitocește.

ÎNDOBITOCI vb. a (se) prosti, a (se) tîmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti.

ÎNDOBITOCIRE s. prostire, tîmpire.