ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri; îngrădit cu diguri, zăgăzuit. – V. îndigui.

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înconjura o suprafață de teren cu diguri (pentru a o feri de inundații). 2. A mărgini o apă curgătoare sau stătătoare cu diguri (pentru a împiedica inundațiile); p. ext. a ridica un dig.

ÎNDIGUÍT, -Ă, îndiguiți, -te, adj. Mărginit de diguri, îngrădit prin ridicarea unor diguri.

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

îndiguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndiguiáscă

ÎNDIGUÍ vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui râu.)

ÎNDIGUÍT adj. stăvilit, zăgăzuit. (O apă ~.)

A ÎNDIGUÍ ~iésc tranz. (torente de apă) A opri cu ajutorul unui dig; a stăvili; a zăgăzui; a bara. /în + dig + suf. ~ui

*îndiguĭésc v. tr. (fr. endiguer, d. digue, dig). Zăgăzuĭesc.

zăgăzuĭésc v. tr. Stăvilesc pintr’un zăgaz. – Și îndiguĭesc.

ÎNDIGUI vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui rîu.)

ÎNDIGUIT adj. stăvilit, zăgăzuit. (O apă ~.)