ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui.

ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui; zăgăzuire. – V. îndigui.

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. 1. A înconjura o suprafață de teren cu diguri (pentru a o feri de inundații). 2. A mărgini o apă curgătoare sau stătătoare cu diguri (pentru a împiedica inundațiile); p. ext. a ridica un dig.

ÎNDIGUÍRE, îndiguiri, s. f. Acțiunea de a îndigui.

îndiguí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 să îndiguiáscă

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii; pl. îndiguíri

îndiguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndiguiésc, imperf. 3 sg. îndiguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndiguiáscă

îndiguíre s. f., g.-d. art. îndiguírii, pl. îndiguíri

ÎNDIGUÍ vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui râu.)

ÎNDIGUÍRE s. stăvilire, zăgăzuire. (~ malului unei ape.)

A ÎNDIGUÍ ~iésc tranz. (torente de apă) A opri cu ajutorul unui dig; a stăvili; a zăgăzui; a bara. /în + dig + suf. ~ui

*îndiguĭésc v. tr. (fr. endiguer, d. digue, dig). Zăgăzuĭesc.

zăgăzuĭésc v. tr. Stăvilesc pintr’un zăgaz. – Și îndiguĭesc.

ÎNDIGUI vb. a stăvili, a zăgăzui. (A ~ malul unui rîu.)

ÎNDIGUIRE s. stăvilire, zăgăzuire. (~ malului unei ape.)