ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. A se ocupa cu ceva, a-și petrece vremea cu ceva. – Et. nec. Cf. îndelete.

ÎNDELETNICÍ, îndeletnicesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se ocupa cu ceva, a executa o muncă în mod continuu, a-și petrece vremea cu ceva. Se îndeletnicește în orele libere cu vînătoarea. SADOVEANU, O. VI 384. Cînd nu păștea caprele și n-avea prilej ca să cînte... atunci se îndeletnicea cu plimbarea prin cămările palatului. POPESCU, B. IV 43. N-am avut vreme pentru asemenea lucru, cu care numai în ceasuri slobode este cuiva iertat a se îndeletnici. NEGRUZZI, S. II 169. – Variantă: deletnicí (La TDRG) vb. IV.

!îndeletnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndeletnicéște, imperf. 3 sg. se îndeletniceá; conj. prez. 3 să se îndeletniceáscă

îndeletnicí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îndeletnicésc, imperf. 3 sg. îndeletniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndeletniceáscă

ÎNDELETNICÍ vb. v. ocupa.

A SE ÎNDELETNICÍ mă ~ésc intranz. A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se ocupa. ~ cu gospodăria. /în + sl. deletnic

îndeletnicí v. a lucra pe îndelete, a se ocupa (sârguitor) cu ceva. [Dial. deletnic, laborios = slav. DĬALATELĬNĬNŬ, muncitor].

îndeletnicésc (mă) v. refl. (d. deletnic). Mă ocup: a te îndeletnici cu plugăria. Vechĭ. A te îndeletnici să facĭ ceva, a fi dispus să, a te grăbi să. – Vechĭ și -epnicesc și deletnicesc.

ÎNDELETNICI vb. a se ocupa, (înv. și reg.) a se cuprinde, (înv.) a băilui, a se zăbovi. (Cu ce se ~ ?)