ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. Serviabil, binevoitor. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. – Îndatori + suf. -tor.

ÎNDATORITÓR, -OÁRE, îndatoritori, -oare, adj. 1. (Despre persoane) Care face sau este gata de a face cuiva un serviciu; serviabil, binevoitor. Fiindcă poate mîine dimineață eu am să plec pînă nu te deștepți dumneata, îți spun de acuma că am rămas foarte încîntat de ospătarea ce mi-ai făcut așa de îndatoritor. CARAGIALE, O. III 64. 2. (Neobișnuit) Obligatoriu. Aceeași majoritate a propietarilor mari s-a văzut obligată a recunoaște trebuința de a se desființa claca sau munca îndatoritoare. KOGĂLNICEANU, S. A. 161.

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri; f. sg. și pl. îndatoritoáre

îndatoritór adj. m., pl. îndatoritóri, f. sg. și pl. îndatoritoáre

ÎNDATORITÓR adj. v. serviabil.

ÎNDATORITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care îndatorează. 2) rar Care trebuie îndeplinit neapărat; obligatoriu. /a (se) îndatori + suf. ~tor

îndatoritor a. 1. care caută a îndatora; 2. obligator.

îndatoritór, -oáre adj. Care îndatorește pe altu, amabil.

ÎNDATORITOR adj. amabil, binevoitor, serviabil, (livr.) complezent, (rar) prevenitor, (fam.) săritor. (S-a arătat extrem de ~ cu noi.)