Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru ├«ndatina

ÎNDATINÁ vb. I v. îndătina.
├ÄND─éTIN├ü, ├«nd─âtinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obi╚Önui (cu) ceva. ÔÖŽ Tranz. A avea obiceiul s─â..., a obi╚Önui. [Var.: ├«ndatin├í vb. I] ÔÇô ├Än + datin─â.
ÎNDATINÁ vb. I v. îndătina.
├ÄND─éTIN├ü, ├«nd─âtinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obi╚Önui (cu) ceva. ÔÖŽ Tranz. A avea obiceiul s─â..., a obi╚Önui. [Var.: ├«ndatin├í vb. I] ÔÇô ├Än + datin─â.
ÎNDATINÁ vb. I v. îndătina.
├ÄND─éTIN├ü, ├«nd─âtinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obi╚Önui, a se deprinde cu ceva. ÔÖŽ Tranz. A avea obiceiul s─â..., a obi╚Önui. (Atestat ├«n forma ├«ndatina) La noi, copiii de ╚Ť─ârani, Mo╚Ö Cr─âciun nu-ndatina s─â vin─â. BENIUC, V. 36. ÔÇô Variant─â: ├«ndatin├í vb. I.
îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză
├«nd─âtin├í vb., ind. prez. 1 sg. ├«nd─âtin├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ├«nd─âtine├íz─â
ÎNDĂTINÁ vb. v. obișnui.
A ├ÄND─éTIN├ü ~├ęz tranz. 1) A face s─â se ├«nd─âtineze. 2) rar (urmat de o propozi╚Ťie completiv─â) A practica drept obicei; a obi╚Önui. /├«n + datin─â
A SE ÎNDĂTINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A deveni datină. /în + datină
îndatinà v. a se deprinde, a se obișnui. [V. datină].
├«ndatin├ęz v. intr. (d. datin─â). Rar. Obi╚Önu─şesc, am obice─ş. V. refl. M─â obi╚Önu─şesc, m─â deprind.
├«nd─âtin├ęz (m─â) v. refl. ob. la pers. III. Intru ├«n datin─â, devin obice─ş: mila sÔÇÖa ├«nd─âtinat pe la no─ş.
├«nd─âtina vb. v. OBI╚śNUI.

îndatina dex online | sinonim

îndatina definitie

Intrare: îndătina
îndătina verb grupa I conjugarea a II-a
îndatina verb grupa I conjugarea a II-a