ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățânare; p. ext. stăruință, perseverență. – Îndărătnic + suf. -ie.

ÎNDĂRĂTNICÍE, îndărătnicii, s. f. Încăpățînare, neînduplecare, îndîrjire, stăruință. Avea îndărătnicii pe care ți le-ai lămurit mai tîrziu. PAS, Z. I 173. Acolo, învățăturile trecutului și îndărătnicia din veac îl mîngîiau și-l întăreau, SADOVEANU, P. M. 138. Îndărătnicia a fost, poate, singura boală de care mi-amintesc să fi zăcut în zilele mele. HOGAȘ, M. N. 220. – Variantă: (regional) îndărăptnicíe (SBIERA, P. 43) s. f.

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

îndărătnicíe s. f., art. îndărătnicía, g.-d. art. îndărătnicíei; pl. îndărătnicíi, art. îndărătnicíile

ÎNDĂRĂTNICÍE s. 1. v. încăpățânare. 2. v. tenacitate.

ÎNDĂRĂTNICÍE ~i f. 1) Caracter îndărătnic; obstinație. 2) Acțiune îndărătnică; stăruință; perseverență; tenacitate. /a îndărătnici + suf. ~cie

îndărătnicíe f. Caracteru de a fi îndărătnic. – Vechĭ îndere-.

ÎNDĂRĂTNICIE s. 1. încăpățînare, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătîngie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. dîrzenie, încăpățînare, perseverență, persistență, stăruință, tenacitate, (rar) cerbicie. (Lucrează cu ~.)