ÎNDĂRẮPNIC, -Ă adj. v. îndărătnic.

ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

ÎNDĂRẮPNIC, -Ă adj. v. îndărătnic.

ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [Var.: (reg.) îndărắpnic, -ă adj.] – Îndărăt + suf. -nic.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

ÎNDĂRẮPNIC, -Ă adj. v. îndărătnic.

ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -e, adj. Care se încăpățînează, nu cedează (ușor), nu renunță, nu se lasă convins, încăpățînat, recalcitrant; care duce un lucru pînă la capăt, nu se descurajează, stăruitor, perseverent. La două-trei mese mai stăruiau gustători îndărătnici de vin. VORNIC, P. 153. Pătimaș și îndărătnic, s-o iubești ca un copil. EMINESCU, O. I 157. Bate la ușă stăruind... ca un creditor îndărătnic. RUSSO, O. 49. ◊ (Adverbial) Soneria telefonului chema îndărătnic și neîntrerupt. C. PETRESCU, C. V. 293. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. ♦ (Rar, arhaizant) Rămas în urmă; dator. Datoria lor către visterie au plătit-o? – O plătesc, măria-ta... Cel ce are dă și pentru cel ce n-are. Averea satului răspunde pentru toți. Fiind îndărătnici de multă vreme, acuma li s-a împlinit tot, pînă la un capăt de ață. SADOVEANU, Z. C. 232. – Variantă: (regional) îndărắpnic, -ă (NEGRUZZI, S. I 84) adj.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A se opune cu încăpățînare, a stărui cu îndărătnicie într-o atitudine; a se încăpățîna. Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5. Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. 302. Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532. ◊ Tranz. Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.

îndărắtnic adj. m., pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtnice

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 să se îndărătniceáscă

îndărătnic adj. m., pl. îndărătnici; f. sg. îndărătnică, pl. îndărătnice

îndărătnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndărătnicésc, imperf. 3 sg. îndărătniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndărătniceáscă

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. v. încăpățânat. 2. ambițios, încăpățânat, îndârjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)

ÎNDĂRĂTNIC adj. v. restanțier.

ÎNDĂRĂTNICÍ vb. 1. v. încăpățâna. 2. a se ambiționa, a se încăpățâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNDĂRẮTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care manifestă lipsă de supunere; încăpățânat; recalcitrant; nătâng. 2) Care vădește stăruință în acțiuni; perseverent; tenace. /îndărăt + suf. ~nic

A SE ÎNDĂRĂTNICÍ mă ~ésc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acțiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpățâna; a se ambiționa. /Din îndărătnic

îndărătnic a. 1. care dă îndărăt (primitiv despre cal), încăpățânaț; 2. fig. stăruitor, rezistent: muncă îndărătnică.

Îndărătnicì v. a se împotrivi din încăpățânare.

îndărắtnic, -ă adj. (d. îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc: copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant, tenace, stăruitor: muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic: a răspunde îndărătnic. – Vechĭ înderetnic. Și îndărăpnic (Mold.) și -ăvnic (Trans.).

îndărătnicésc v. tr. Fac îndărătnic. V. refl. Mă fac îndărătnic. – Vechĭ îndere-.

îndărătnic adj. v. RESTANȚIER.

ÎNDĂRĂTNIC adj. 1. încăpățînat, recalcitrant, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. ambițios, încăpățînat, îndîrjit, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea scopului.)

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. a se încăpățîna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Se ~ prostește.) 2. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)