Dicționare ale limbii române

2 intrări

16 definiții pentru îndârjit

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.
ÎNDÂRJÍT, -Ă, îndârjiți, -te, adj. Dârz, stăruitor, perseverent; înverșunat, întărâtat. – V. îndârji.
ÎNDÎRJÍ, îndîrjesc, vb. IV. Refl. A deveni dîrz, a stărui cu încăpățînare; a rezista, a se înverșuna, a se înfuria, a se întărîta. Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. ◊ Tranz. S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150. Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.
ÎNDÎRJÍT, -Ă, indîrjiți, -te, adj. 1. Înverșunat, întărîtat, dîrz. Era o dragoste îndîrjită și stăruitoare. SADOVEANU, O. VII 118. În regiunea Dragoslavele lupta îndîrjită s-a terminat prin înfrîngerea dușmanului. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se duce ca un vifor... Ca un taur îndîrjit în mijlocul mieilor. DELAVRANCEA, A. 163. De trei ori s-au izbit, din ce în ce mai îndîrjite... cele două armate. VLAHUȚĂ, O. A. II 118. ◊ (Adverbial) Începe să latre indîrjit către fereastra vagonului. CARAGIALE, O. II 270. 2. Stăruitor, perseverent. Trebuie însă să citești mult și să te apleci cu o îndîrjită muncă asupra celor ce vei voi să scrii în viitor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/7.
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjeáscă
ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.
ÎNDÂRJÍT adj. 1. v. furios. 2. v. înverșunat. 3. v. disputat. 4. v. încăpățânat. 5. v. tenace.
A ÎNDÂRJÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz
A SE ÎNDÂRJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz
îndârjì v. Mold. a (se) face dârz: în ce te bizui de te îndârjești așa? CR.
îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. jĭ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s’a îndîrjit la luptă.
ÎNDÎRJI vb. 1. a se înverșuna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (De ce te ~ așa?) 2. a (se) înfuria, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.) 3. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndărătnici, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...) 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. a crește, a (se) înteți, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.)
ÎNDÎRJIT adj. 1. furios, înfuriat, întărîtat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~ la culme.) 2. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.) 3. aprig, disputat, dîrz, înverșunat, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.) 4. ambițios, încăpățînat, îndărătnic, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în acțiunile sale.) 5. dîrz, perseverent, stăruitor, tenace. (O muncă ~.)

îndârjit dex online | sinonim

îndârjit definitie

Intrare: îndârjit
îndârjit adjectiv
Intrare: îndârji
îndârji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a