Dicționare ale limbii române

2 intrări

18 definiții pentru îndârjire

ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.
ÎNDÂRJÍ, îndârjesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină dârz, a persista sau a determina pe cineva să persiste în ceva; a (se) înverșuna, a (se) înfuria. – În + dârz.
ÎNDÂRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndârji; înverșunare, întărâtare. – V. îndârji.
ÎNDÎRJÍ, îndîrjesc, vb. IV. Refl. A deveni dîrz, a stărui cu încăpățînare; a rezista, a se înverșuna, a se înfuria, a se întărîta. Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. ◊ Tranz. S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150. Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.
ÎNDÎRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndîrji; înverșunare, întărîtare, rezistență îndărătnică. În inima Anei crescuse pe nesimțite o îndîrjire pe care nu și-ar fi bănuit-o. V. ROM. iulie 1953, 104. Dreptățile poporului să fie mai presus de îndîrjirea lor [a boierilor]. SADOVEANU, N. P. 50. Are o voce alterată, plină de-ndîrjire. SAHIA, N. 16.
îndârjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 să îndârjeáscă
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
îndârjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjésc, imperf. 3 sg. îndârjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjeáscă
îndârjíre s. f., g.-d. art. îndârjírii
ÎNDÂRJÍ vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.
ÎNDÂRJÍRE s. 1. v. înverșunare. 2. v. dârzenie.
A ÎNDÂRJÍ ~ésc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz
A SE ÎNDÂRJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz
îndârjì v. Mold. a (se) face dârz: în ce te bizui de te îndârjești așa? CR.
îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. jĭ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s’a îndîrjit la luptă.
ÎNDÎRJI vb. 1. a se înverșuna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (De ce te ~ așa?) 2. a (se) înfuria, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.) 3. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndărătnici, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...) 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. a crește, a (se) înteți, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.)
ÎNDÎRJIRE s. 1. înverșunare, (livr.) obstinație, (rar) îndîrjeală. (E de-o ~ condamnabilă.) 2. dîrzenie, înverșunare. (~ unei dispute sportive.)

îndârjire dex online | sinonim

îndârjire definitie

Intrare: îndârji
îndârji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: îndârjire
îndârjire substantiv feminin