Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

32 defini╚Ťii pentru ├«ncurcare

├ÄNCURC├ü, ├«nc├║rc, vb. I. I. Tranz. 1. A ├«nc├ólci fire, a╚Ť─â etc., a le face noduri astfel ├«nc├ót s─â nu se mai poat─â descurca u╚Öor. ÔÖŽ (Pop.) A c─âlca ├«n picioare f├óne╚Ťele, sem─ân─âturile. 2. A schimba mereu drumul, direc╚Ťia pentru a ├«ngreuna o urm─ârire, pentru a-╚Öi pierde urma. ÔÖŽ Refl. ╚Öi tranz. A (se) r─ât─âci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a ├«ngreuna mersul cuiva. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpiedica din mers. ÔÖŽ A opri de la o ac╚Ťiune, a st├ónjeni. ÔŚŐ Expr. A ├«ncurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a st├ónjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se ├«ncurca limba = a i se ├«mpletici limba (din cauza b─âuturii, a unei emo╚Ťii etc.). ÔŚŐ Compus: ├«ncurc─â-lume s. m. ╚Öi f. = (fam.) om care ├«ncurc─â pe al╚Ťii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. ╚Öi refl. A face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â sau a-╚Öi pierde firul ideilor; a (se) z─âp─âci. ÔŚŐ Expr. (Se) ├«ncurc─â lucrurile = (se) creeaz─â o situa╚Ťie complicat─â, confuz─â. (Tranz.) A ├«ncurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adev─ârul. (Tranz.) A o ├«ncurca = a crea (inten╚Ťionat) o situa╚Ťie confuz─â; a face un lucru de m├óntuial─â; a nu fi clar ├«n ceea ce spune; a nu mai putea ie╚Öi dintr-o situa╚Ťie dificil─â. 3. Tranz. ╚Öi refl. Fig. A (se) prinde ├«n mreje. ÔÖŽ Refl. A se angaja ├«ntr-o afacere din care nu mai poate ie╚Öi (dec├ót cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a z─âbovi, a ├«nt├órzia (mai ales la petreceri) Refl. (Fam.) A avea rela╚Ťii extraconjugale cu cineva. ÔÇô Probabil lat. *incolicare (< colus ÔÇ×caier, firÔÇŁ).
├ÄNCURC├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«ncurca. ÔÇô V. ├«ncurca.
├ÄNCURC├ü, ├«nc├║rc, vb. I. I. Tranz. 1. A ├«nc├ólci fire, a╚Ť─â etc., a le face noduri astfel ├«nc├ót s─â nu se mai poat─â descurca u╚Öor. ÔÖŽ (Pop.) A c─âlca ├«n picioare f├óne╚Ťele, sem─ân─âturile. 2. A schimba mereu drumul, direc╚Ťia pentru a ├«ngreuia o urm─ârire, pentru a-╚Öi pierde urma. ÔÖŽ Refl. ╚Öi tranz. A (se) r─ât─âci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a ├«ngreuia mersul cuiva. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpiedica din mers. ÔÖŽ A opri de la o ac╚Ťiune, a st├ónjeni. ÔŚŐ Expr. A ├«ncurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a st├ónjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se ├«ncurca limba = a i se ├«mpletici limba (din cauza b─âuturii, a unei emo╚Ťii etc.). ÔŚŐ Compus: ├«ncurc─â-lume s. m. invar. = om care ├«ncurc─â pe al╚Ťii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. ╚Öi refl. A face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â sau a-╚Öi pierde ╚Öirul ideilor; a (se) z─âp─âci. ÔŚŐ Expr. (Se) ├«ncurc─â lucrurile = (se) creeaz─â o situa╚Ťie complicat─â. confuz─â. (Tranz.) A ├«ncurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adev─ârul. (Tranz.) A o ├«ncurca = a crea (inten╚Ťionat) o situa╚Ťie confuz─â; a face un lucru de m├óntuial─â; a nu fi clar ├«n ce spune. 3. Tranz. ╚Öi refl. Fig. A (se) prinde ├«n mreje. ÔÖŽ Refl. A se angaja ├«ntr-o afacere din care nu mai poate ie╚Öi (dec├ót cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a z─âbovi, a ├«nt├órzia (mai ales la petreceri). ÔÇô Probabil lat. *incolicare (< colus ÔÇ×caier, firÔÇŁ).
├ÄNCURC├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«ncurca. ÔÇô V. ├«ncurca.
├ÄNCURC├ü, ├«nc├║rc, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la fire, a╚Ť─â de cusut etc.) A amesteca f─âr─â voie astfel ├«nc├«t s─â nu se mai poat─â desface u╚Öor; a ├«nc├«lci. A ├«ncurcat a╚Ťa. ÔŚŐ Expr. A (sau, refl., i se) ├«ncurca i╚Ťele (cuiva) v. i╚Ť─â. 2. (Cu privire la drumuri, c─âr─âri, urme etc.) A amesteca astfel ├«nc├«t s─â nu se mai poat─â deslu╚Öi, a schimba mereu (direc╚Ťia). Iepurele fricos ╚Öi vulpea viclean─â, cari, fiecare dup─â firea sa, se silesc a-╚Öi min╚Ťi gonacii ╚Öi a ├«ncurca d├«ra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. ╚śi le-ncurc c─âr─ârile, Tot cu dezmierd─ârile. TEODORESCU, P. P. 148. ÔŚŐ (Refl., ├«n expr.) A i se ├«ncurca (cuiva) potecile = a i se ├«nfunda, a o p─â╚Ťi. 3. (Popular, cu privire la f├«ne╚Ťe sau recolte) A c─âlca ├«n picioare, a strivi, a ├«mpr─â╚Ötia. Florile Mi le-ai c─âlcat... Livezi Verzi Mi-ai ├«ncurcat. TEODORESCU, P. P. 582. S─â-mi calci tu locurile, S─â-mi ├«ncurci f├«ne╚Ťele. id. ib. 627. II. 1. Tranz. A stingheri la mers (pe cineva), a ├«ngreuia mersul (cuiva). Ur╚Öi, poteci ascunse, vulpi viclene N-au s─â m─â-ncurce. BENIUC, A. R. 22. O lu─â repede spre port. Copiii cu pasul lor m─ârunt o ├«ncurcau. BART, E. 317. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpiedica din mers; a se r─ât─âci. S-au ├«ncurcat ├«n ni╚Öte g─âteje. SBIERA, P. 297. ╚śi ne tot cobor├«m noi... cu mare greutate pe ni╚Öte pov├«rni╚Öuri primejdioase, ╚Öi ne ├«ncurc─âm printre ciritei de brad. CREANG─é, A. 30. De e curc─â, Ce se-ncurc─â, La rev─ârsatul zorilor, ├Än calea v├«n─âtorilor? ODOBESCU, S. III 9. De m─âce╚Öi Se ├«ncurca, M─âr─âcini ├Äl ├«n╚Ťepa. TEODORESCU, P. P. 508. 2. Tranz. A opri de la o ac╚Ťiune, a st├«njeni. Tu ai de lucru aici, drag─â Costic─â, ╚Öi eu n-am venit s─â te ├«ncurc. REBREANU, R. I 256. Au s─ârit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin rom├«nii spre redute, ╚śi s─â stai s─â-i mai ├«ncurci? CO╚śBUC, P. II 49. ÔŚŐ Expr. A ├«ncurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a st├«njeni activitatea celor prezen╚Ťi, a stingheri (pe cineva). Da de ce sta╚Ťi ├«n picioare, m─âi cre╚Ötini, ╚Öi ├«ncurca╚Ťi locul de nici nu mai poate s─â se mi╚Öte lumea?... A╚Öeza╚Ťi-v─â la mas─â. REBREANU, R. I 193. Altfel nu-l mai luam dup─â mine, ca s─â-mi ├«ncurce zilele. CREANG─é, P. 216. De nu ╚Ötii juca, Vremea n-o mai ├«ncurca! JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 419. A fi ├«ncurcat ├«n trebi = a fi ocupat peste m─âsur─â. E ├«ncurcat ├«n trebi ce nu-l las─â a cultiva cuno╚Ötin╚Ťa locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. Tranz. A face (pe cineva) s─â-╚Öi piard─â firul ideilor; a z─âp─âci, a ului, a ame╚Ťi. N-ai grij─â-n trei cuvinte pe Zay l-am ├«ncurcat. ALECSANDRI, T. II 137. Pentru ce ├«ncurci ╚Öi ame╚Ťe╚Öti pe b─âie╚Ťi? NEGRUZZI, S. I 9. ÔŚŐ Fig. Vestea aceasta ├«ncurc─â mai r─âu limbile. Se ├«ncinse o g─âl─âgie ca la circium─â. REBREANU, R. I 237. ÔŚŐ Expr. A o ├«ncurca = a amesteca (inten╚Ťionat) lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situa╚Ťie confuz─â; a face un lucru de m├«ntuial─â, pentru a da impresia c─â este f─âcut; a o scoate la cap─ât cu greu. A ├«ncurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adev─ârul. B─âiatul ├«ncurc─â vorba. ╚śEZ. II 153. ÔÖŽ Refl. A-╚Öi pierde ╚Öirul ideilor, a se poticni ├«n lucru. A se ├«ncurca la citit. A se ├«ncurca ├«n socoteli. A se ├«ncurca ├«n r─âspunsuri. ÔŚŐ Expr. A (se) ├«ncurca lucrurile = a (se) crea o situa╚Ťie complicat─â, din care cu greu mai poate ie╚Öi cineva. Na, na, c─â se ├«ncurc─â lucrurile. PAS, Z. I 88. A i se ├«ncurca (cuiva) limba v. limb─â. 4. Tranz. A prinde (pe cineva) ├«n mreje, a acapara (pe cineva). Chiri╚Ťoaia... te leag─â ╚Öi te-ncurc─â. ALECSANDRI, T. 76. ÔÖŽ Refl. A fi prins ├«n mreje, a fi acaparat (de cineva). Se ├«ncurc─â a╚Öa de bine, ├«nc├«t se trezi ├«nsurat. NEGRUZZI, S. I 310. ÔÖŽ Refl. A se angaja ├«ntr-o afacere din care nu se mai poate ie╚Öi. Se ├«ncurc─â ├«n r─âzboaie ├«n care e ├«nvins. NEGRUZZI, S. I 276. 5. Refl. A pierde vremea, a ├«nt├«rzia, a z─âbovi; a se a╚Öeza la b─âutur─â sau (mai rar) la joc. Nu a avut pl─âcerea s─â ├«nt├«lneasc─â pe vechii lui prieteni, fiindc─â ┬źs-a-ncurcat cu al╚Ťii!┬╗. CARAGIALE, O. II 218. Mo╚Ö Bodr├«ng─â se ├«ncurcase nu ╚Ötiu pe unde ├«n sara aceea. CREANG─é, A. 110. ÔÖŽ (Numai ├«n forma negativ─â) A face un lucru de bun─â calitate, a duce ceva la bun sf├«r╚Öit, a lucra intens la ceva. ├Ämbujorat la fa╚Ť─â, muncea ÔÇô nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. Viu eu ├«ntr-o diminea╚Ť─â c-un articol la care muncisem dou─â zile... da-l scrisesem, nu m─â-ncurcasem. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 23. Bun─â calea, Ivane... Dar c├«n╚Ťi, c├«n╚Ťi, nu te-ncurci. CREANG─é, P. 299.
├ÄNCURC├üRE s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«ncurca.
├ÄNCURC─é-L├ÜME s. m. invar. Om care ├«ncurc─â pe al╚Ťii, care nu e bun de nimic; om z─âp─âcit.
încurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 încúrcă
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcắrii
încúrcă-lúme (fam.) s. m. și f., g.-d. lui încúrcă-lúme; pl. încúrcă-lúme
încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. și pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái
încurcáre s. f., g.-d. art. încurcării
încúrcă-lúme s. m. și f. invar.
├ÄNCURC├ü vb. 1. a (se) amesteca, a (se) ├«nc├ólci, (reg.) a (se) b─âlm─âji, (├«nv.) a (se) z─âminti. (I╚Ťele s-au ~.) 2. a z─âp─âci, (prin Transilv.) a mitro╚Öi, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. r─ât─âci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. f├óst├óci. 8. v. deranja.
ÎNCURCÁ vb. v. întârzia, zăbovi.
├ÄNCURC├üRE s. 1. ├«ncurcat. (~ i╚Ťelor.) 2. v. complicare. 3. v. f├óst├ócire.
A (se) ├«ncurca Ôëá a (se) descurca, a (se) limpezi
A ├«ncurca Ôëá a ajuta
├Äncurcare Ôëá descurcare
├«ncurc├í (├«nc├║rc, ├«ncurc├ít), vb. ÔÇô 1. A ├«nc├«lci. ÔÇô 2. A opri de la o ac╚Ťiune, a st├«njeni. ÔÇô 3. A complica, a tulbura. ÔÇô 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. ÔÇô 5. (Refl.) A se z─âp─âci, a-╚Öi pierde firul ideilor. ÔÇô 6. (Refl.) A c─âdea ├«n propria plas─â, a se angaja ├«ntr-o afacere de unde nu mai poate ie╚Öi. ÔÇô 7. (Refl.) A z─âbovi, a pierde vremea. ÔÇô 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limb─â, a o rupe. Origine incert─â. Dac─â sensul primitiv este acela de ÔÇ×a ├«n╚ÖelaÔÇŁ (cf. Coresi, hitlenia de ├«ncurc─âm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la curr─Ľre, de tipul *curr─şc─üre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se ╚Ötie c─â part. cursum a dat ├«n rom. curs─â, astfel c─â semantismul unui eventual *curr─şc─üre n-ar oferi dificultate. Evolu╚Ťia posterioar─â este de asemenea fireasc─â, ├«ntruc├«t ideea de ÔÇ×a ├«ntinde o curs─âÔÇŁ se completeaz─â spontan cu cea de ÔÇ×a st├«njeniÔÇŁ sau ÔÇ×a ├«ncurcaÔÇŁ. Este ├«ns─â posibil ╚Öi s─â fie vorba de o origine expresiv─â, ca ├«n ├«ngurga, s. v. Celelalte explica╚Ťii nu s├«nt suficiente: de la descurca, ╚Öi acesta din lat. *de-obsc┼źr─şc─üre ÔÇ×a luminaÔÇŁ (Pu╚Öcariu, ZRPh., XXVII, 680; Pu╚Öcariu 514), opinie abandonat─â ├«n DAR, ╚Öi care f─âcea ca un termen concret s─â provin─â dintr-unul abstract; din lat. *inculc─üre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic ╚Öi semantic; din lat. *incol─şc─üre (Giuglea, Cercet─âri lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), ╚Öi acesta de la colus ÔÇ×furc─â de torsÔÇŁ, imposibil semantic vorbind; ├«n loc de *├«ncruca, ╚Öi acesta din gr. ¤░¤ü╬┐¤░ß┐ ÔÇ×a ├«mpletiÔÇŁ (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. ├«ncurcal─â, s. f. (confuzie, amestec, ├«nc├«lceal─â); ├«ncurc─âtor, adj. (care produce confuzie); ├«ncurc─âtur─â, s. f. (confuzie, amestec, ├«nc├«lceal─â); ├«ncurc─â-lume, s. m. (persoan─â care ├«ncurc─â pe al╚Ťii, care nu e bun─â de nimic); descurca, vb. (a desc├«lci; a l─âmuri, a limpezi; refl., a-╚Öi aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limb─â str─âin─â), format pe baza lui ├«ncurca, ca descuia fa╚Ť─â de ├«ncuia sau deschide fa╚Ť─â de ├«nchide; descurc─âre╚Ť, adj. (om care se descurc─â).
A ├ÄNCURC├ü ├«nc├║rc tranz. 1) A face s─â se ├«ncurce; a ├«nc├ólci. ~ firele. ÔŚŐ ~ vorba a vorbi confuz (ascunz├ónd ceva). A o ~ r─âu a nimeri la str├ómtoare. ~ i╚Ťele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, ├«nc├ót s─â nu poat─â fi g─âsit; a ├«nc├ólci. 3) (persoane) A ├«mpiedica, sustr─âg├ónd aten╚Ťia; a ├«nc├ólci. ~ lumea. /<lat. incolicare
A SE ├ÄNCURC├ü m─â ├«nc├║rc intranz. 1) (despre fire, a╚Ť─â, p─âr etc.) A se amesteca astfel, ├«nc├ót s─â nu se poat─â desface u╚Öor; a se ├«nc├ólci. I╚Ťele s-au ~t. ÔŚŐ A i ~ potecile a o p─â╚Ťi r─âu. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se ├«mpiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se r─ât─âci. 4) (despre persoane) A pierde firul g├óndurilor; a se ├«nc├ólci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereal─â (ne╚Ötiind cum s─â procedeze ├«n situa╚Ťia creat─â); a se z─âp─âci. 6) A nimeri ├«ntr-o situa╚Ťie nedorit─â. 7) A fi pus ├«n mreje. ÔŚŐ ~ ├«n datorii a avea prea multe datorii b─âne╚Öti. /<lat. incolicare
├«ncurc├í v. 1. a pune ├«n dezordine, a aduce confuziune: a ├«ncurca o afacere; 2. a amesteca laolalt─â: sÔÇÖau ├«ncurcat i╚Ťele; 3. fig. a-╚Öi pierde firul ideilor: o ├«ncurc─â r─âu; 4. a se ├«mpiedeca ├«n drum: bolovanii de cari se ├«ncurca. [Lat. INCULCARE, fig. a ├«ncurca].
încurcă-lumea m. cel ce încurcă lucrurile: prinse a întreba pe încurcă-lumea ISP.
├«nc├║rc, a -├í v. tr. (lat. *curr─şcare, a astupa drumu pin care, ca a ├«nc─ârca, d. carr─şcare. Cp. ╚Öi cu c├«rcal─â ╚Öi cu ung. kurk├ílni, a scotoci, ma─ş ales c─â exist─â ╚Öi var. ├«ncurc─âlesc). Pun ├«n dezordine, amestec: a ├«ncurca o afacere. ├Änc├«lcesc, amestec: a ├«ncurca a╚Ťa, i╚Ťele. A ├«ncurca lumea, a ├«mpedeca pe al╚Ťi─ş de la lucru: acest lene╚Ö nu face nimica, ci numa─ş ├«ncurc─â lumea. A ├«ncurca lucrurile, a face dezordine acolo unde era ordine. A o ├«ncurca, a ├«n╚Öira ni╚Öte cuvinte ca s─â scuz─ş ceva gre┼ş de scuzat sa┼ş ca s─â salvez─ş aparen╚Ťa. V. refl. Perd ╚Öiru vorbe─ş, nu g─âsesc cuvinte de scuz─â, nu pot ─şe╚Öi la cap─ât: m─â ├«ncurc ├«n vorb─â, ├«n socotel─ş. M─â ├«nc├«lcesc, m─â amestec: a╚Ťa sÔÇÖa ├«ncurcat. Se ├«ncurc─â i╚Ťele, afacerea se complic─â. A te ├«ncurca cu ceva, a te apuca de o afacere: vulturu nu se ├«ncurc─â cu mu╚Ötele (sa┼ş prinz├«nd mu╚Öte sa┼ş cu prinsu mu╚Ötelor).
încúrcă-lume m., pl. tot așa. Om care încurcă lumea, strică afacerile: un încurcă-lume, niște încurcă-lume.
├ÄNCURCA vb. 1. a (se) amesteca, a (se) ├«nc├«lci, (reg.) a (se) b─âlm─âji, (├«nv.) a (se) z─âminti. (I╚Ťele s-au ~.) 2. a z─âp─âci, (prin Transilv.) a mitro╚Öi. (A ~ ceva.) 3. a pierde, a r─ât─âci. (A ~ drumul.) 4. a confunda, a gre╚Öi. (A ~ u╚Öile.) 5. a deruta, a descump─âni, a dezorienta, a z─âp─âci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzit─â l-a ~.) 6. a (se) complica, a (se) ├«nc├«lci. (Situa╚Ťia s-a ~.) 7. a se f├«st├«ci, a se intimida, a se z─âp─âci, (reg.) a se te╚Ömeni, a se ului, (Transilv.) a se ├«ng─âim─âci, (Olt., Munt. ╚Öi Transilv.) a se r─âtuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ a╚Öa ├«n fa╚Ťa lor?) 8. a deranja, a incomoda, a jena, a stingheri, a st├«njeni, a sup─âra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a z─âticni, (Mold. ╚Öi Bucov.) a z─âh─âi, (├«nv.) a sminti. (Te rog s─â nu-l ~ de la lucru.)
încurca vb. v. ÎNTÎRZIA. ZĂBOVI.
├ÄNCURCARE s. 1. ├«ncurcat. (~ i╚Ťelor.) 2. complicare, ├«nc├«lcire. (~ unei situa╚Ťii.) 3. f├«st├«cire, z─âp─âcire. (~ unui elev.)
a încurca borcanele expr. (pop.) a face o confuzie.
a ├«ncurca i╚Ťele expr. a complica lucrurile.
a o încurca expr. a avea de îndurat un necaz.

încurcare dex online | sinonim

încurcare definitie

Intrare: încurca
încurca verb grupa I conjugarea I
Intrare: încurcare
încurcare substantiv feminin