Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru ├«ncura

├ÄNCUR├ü, ├«nc├║r, vb. I. Tranz. (├Änv. ╚Öi reg.) A m├óna caii repede; a goni. ÔÖŽ Refl. (Despre cai) A porni la fug─â, a se ├«ntrece alerg├ónd; a alerga ├«n voie. ÔÇô Lat. *incurrare (= currere).
├ÄNCUR├ü, ├«nc├║r, vb. I. Tranz. (├Änv. ╚Öi reg.) A m├óna caii repede; a goni. ÔÖŽ Refl. (Despre cai) A porni la fug─â, a se ├«ntrece alerg├ónd; a alerga ├«n voie. ÔÇô Lat. *incurrare (= currere).
├ÄNCUR├ü, ├«nc├║r, vb. I. Tranz. (├Änvechit ╚Öi popular, cu privire la cai) A face s─â alerge, a m├«na repede, a goni. Nunta╚Öii, cu Voinea ├«n frunte, au ├«nceput s─â ├«ncure... caii ner─âbd─âtori. GALACTION, O. I 73. ├Änc─âlec─â calul ╚Öi-l ├«ncur─â prin gr─âdin─â. ISPIRESCU, L. 152. Voinicul... ├«ncura armasarul ├«naintea b─ât─âliei. RUSSO, O. 35. ÔÖŽ Refl. (Despre cai, mai rar despre alte animale) A porni la fug─â (alerg├«nd unul dup─â altul), a se ├«ntrece alerg├«nd; a alerga ├«n voie, a zburda.
încurá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încúră
încurá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încúră
ÎNCURÁ vb. v. alerga, fugi, goni.
├«ncur├á v. 1. a pune sÔÇÖalerge: prinse a-╚Öi ├«ncura caii; 2. a alerga pe ├«ntrecute. [Lat INCURRERE].
├«nc├║r, a -├í v. tr. (d. cur, curs, a c├║re ╚Öi infl. de cur, a cur├í). Munt. Olt. Pun s─â alerge, s─â se ├«ntreac─â alerg├«nd: ├«╚Ö─ş ├«ncura┼ş cai─ş pe c├«mp. (Amintirile Col. Solomon, V─âlen─ş, 1910, 44). V. refl. M─â ─şa┼ş la ├«ntrecere fugind. ÔÇô Vech─ş a ├«nc├║re (scris ├«ncur─ârea = alergarea), part. (de sigur) ├«ncurs.
încura vb. v. ALERGA. FUGI. GONI.

încura dex online | sinonim

încura definitie

Intrare: încura
încura verb grupa I conjugarea I