Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru încunoștințare

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a aduce la cunoștință, a înștiința, a comunica. Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amînă.
ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințâri, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; aducere la cunoștință, înștiințare, informare, comunicare. Încunoștințarea publicului prin afișe. ▭ Această insultă ar trece sub tăcere, dacă ea nu ar fi pentru mine o încunoștințare că tu suferi. BOLINTINEANU, O. 454. ♦ (Concretizat) Aviz, scrisoare care conține o înștiințare. A primit o încunoștințare de la poștă.
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri
încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză
încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințării; pl. încunoștințări
ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)
ÎNCUNOȘTINȚÁRE s. 1. v. informare. 2. anunțare, înștiințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. v. comunicare.
înștiințáre f. Acțiunea de a înștiința. Anunț, știre, informațiune. – Fals încunoștiințare.
înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).
ÎNCUNOȘTINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)
ÎNCUNOȘTINȚARE s. 1. anunțare, informare, înștiințare, vestire. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, înștiințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. (concr.) anunț, aviz, comunicare, înștiințare, mesaj. (A primit acasă o ~.)

încunoștințare dex online | sinonim

încunoștințare definitie

Intrare: încunoștința
încunoștința verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: încunoștințare
încunoștințare substantiv feminin