Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru încunoștința

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.
ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a aduce la cunoștință, a înștiința, a comunica. Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amînă.
încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză
încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză
ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)
înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).
ÎNCUNOȘTINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

încunoștința dex online | sinonim

încunoștința definitie

Intrare: încunoștința
încunoștința verb grupa I conjugarea a II-a