ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

ÎNCUMETRÍ, încumetresc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se înrudi prin cumetrie; a se cumetri. – În + cumătru.

ÎNCUMETRÍ vb. IV v. cumetri.

!încumetrí (a se ~) (-me-tri) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încumetréște, imperf. 3 sg. se încumetreá; conj. prez. 3 să se încumetreáscă

încumetrí vb. (sil. -tri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încumetrésc, imperf. 3 sg. încumetreá; conj. prez. 3 sg. și pl. încumetreáscă

A ÎNCUMETRÍ ~ésc tranz. A face să se încumetrească. /în + cumătru

A SE ÎNCUMETRÍ mă ~ésc intranz. A deveni cumetri (cu cineva). /în + cumătru

încumetrí v. a se face cumetri, a se înrudi.

încumătrésc și încumetrésc (mă) v. refl. Mă fac cumătru.

încumetrésc, V. încumătresc.