Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

5 defini╚Ťii pentru ├«ncum─âta

ÎNCUMĂTÁ vb. I v. încumeta.
├ÄNCUMET├ü, ├«nc├║met, vb. I. Refl. 1. (De obicei urmat de o propozi╚Ťie completiv─â introdus─â prin ┬źs─â┬╗, de o determinare introdus─â prin prep. ┬źla┬╗ sau, mai rar, de un infinitiv) A ├«ndr─âzni s─â ├«ntreprinzi sau s─â ├«ncerci ceva f─âr─â a lua ├«n seam─â riscurile, a avea curaj, a cuteza. S─â-╚Ťi dau, mai t├«rzior, Aripi, credin╚Ť─â ╚Öi dor Ca s─â te-ncume╚Ťi ╚Öi la zbor. TOMA, C. V. 408. Prin ap─â nu s-a ├«ncumetat s─â treac─â. RETEGANUL, P. III 35. Nu m─â voi ├«ncumeta a spune ceea ce aievea n-am v─âzut cu ochii. ODOBESCU, S. III 78. 2. (Rar, urmat de o determinare introdus─â prin prep. ┬ź├«n┬╗) A se baza, a se bizui pe ceva, a se ├«ncrede ├«n ceva. Nelegiui╚Ťii se ├«ncumetau ├«n mul╚Ťimea lor. ISPIRESCU, M. V. 21. ÔÇô Accentuat ╚Öi: (prez. ind.) ├«ncum├ęt. - Variante: (├«nvechit ╚Öi regional) ├«ncum─ât├í (B─éLCESCU, O. II 104) vb. I, ├«ncum├ęte (perf. ╚Öi ├«ncumesei, part. ├«ncumes) (ISPIRESCU, L. 219) vb. III.
ÎNCUMĂTÁ vb. I. v. încumeta.
încumătá (= încumeta) vb. (ind. prez. 1 încúmăt / încumắt)
├«ncum├ęt (m─â), -m├ęs, a -m├ęte (vest) ╚Öi m─â ├«nc├║met, a -met├í (est) v. refl. (lat. se committere [cum aliquo], a se certa cu cineva. V. comit, trimet). ├Ändr─âznesc, cutez, m─â bizu─ş, m─â cred ├«n stare: a te ├«ncumete s─â trec─ş Dun─ârea ├«n not. Vech─ş. A te ├«ncumete pe (sa┼ş ├«n) vitejia ta. ÔÇô ╚śi m─â ├«nc├║m─ât ╚Öi -─ât├ęz.

încumăta dex online | sinonim

încumăta definitie

Intrare: încumăta
încumăta verb grupa I conjugarea I